Eram, la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, proaspăt asistent universitar la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti. Luam masa de prînz la Casa Universitarilor, unde l-am remarcat repede pe profesorul Aram Frenkian, care venea însoţit de doamna sa şi, de obicei, mai era cu ei o persoană mai tînără, cu care discuta despre lumea greacă. Avea o voce baritonală, foarte sonoră, uşor tărăgănată. Îl auzeai din orice colţ al salonului de mese. Un exemplu de dicţiune, atît de importantă pentru un om al Catedrei. Se întîmpla uneori să îl întîlnesc pe stradă, în drum spre Casa Universitarilor, pestrăduţa care se desprinde din Bulevardul Magheru, unde se afla atunci Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie. De obicei, îl auzeam, înainte de a-l vedea. Pe stradă, ca şi la masă, tot despre lumea greacă discuta. Dar, mai mult decît dicţiunea, atrăgea atenţia pasiunea. Într-unul din momentele cele mai tragice ale istoriei româneşti, în plină dominaţie stalinistă, acest împătimit al cărţii rămânea fixat pe lumea Greciei antice, pe care o trăia cu o intensitate care, azi, se regăseşte tot mai rar la noile generaţii de universitari. Primul care-mi vorbise despre el fusese profesorul Imre Toth, devenit ulterior un exeget de mare success al geometriilor neeuclidiene. Îmi mărturisea cît de mult a avut de învăţat din convorbirile cu Frenkian. A făcut parte, în anii ’30 ai secolului trecut, din pleiada de savanţi români cu studii la Sorbona pariziană. La Paris şi-a publicat cărţile sale fundamentale. Nu a putut rezista prea mult în faţa tăvălugului unei istorii crude. A murit la vîrsta la care s-au stins şi alţi mari cărturari ai României, ca G. Călinescu, Tudor Vianu şi Gr. C. Moisil. Cartea care se lansează acum, Lumea homerică. Eseu de protofilosofie greacă, publicată iniţial în urmă cu aproape 80 de ani, face pereche, pentru mine, cu o alta, publicat