Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, IMBECILILOR care insultă electoratul din Teleorman: Toate alegerile au dovedit că teleormănenii au opţiuni politice diverse

Publicat in Jurnalul, luni 29 octombrie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a explicat de ce şi-a schimbat opţiunea privind colegiul unde va candida la alegerile parlamentare. Deşi, iniţial, Antonescu a anunţat că va candida în colegiul 5 din sectorul 3 Bucureşti, Antonescu s-a răzgândit luând decizia de a candida pentru un mandat de senator într-un colegiu din judeţul Teleorman.

"Candidez la Senat la Teleorman. Este dreptul fiecărei formaţiuni politice să decidă într-o competiţie electorală unde candidează. În cazul unui preşedinte de partid, trebuie să intre în calcul nu doar interesele sale strict în calitate de candidat, ci ansambul construcţiei politice din care face parte. Avem o lege electorală care necesită calcule extrem de complicate. Nu e vina noastră că avem o lege electorală perversă. Eu puteam candida foarte bine în orice loc, în orice colegiu din România, cu excepţia judeţelor Harghita, Covasna. În orice sondaj pe întrebare deschisă am o intenţie de vot la prezidenţiale de peste 30%, în Bucureşti de peste 40%. Ca atare, nu soarta mandatului meu era în discuţie în Bucureşti sau în altă parte. Dacă cineva crede că este îndreptăţit să folosească formula 'a fugit din Bucureşti' o poate folosi. Sunt deja imun la revărsarea de ură, calomnie, insultă care-mi e adresată de echipa propagandei băsiste", a spus Crin Antonescu.

Totodată, liderul PNL a ţinut să transmită un mesaj "imbecililor care insultă în masă toţi cetăţenii din Teleorman prezentându-i ca pe o masă amorfă de oameni manipulaţi şi fără opţiuni politice".

"Vreau să le spun foarte clar că toate alegerile de orice fel au dovedit că cetăţenii din Teleorman au opţiuni politice diverse. Videanu a pornit din Teleorman...", a explicat liberalul.

"Deşi PSD e cel mai puternic partid din Teleorman, asta nu înseamnă că PNL este slab. PNL are în Teleorman una dintre cele mai puternice organizaţii. Am mai fos

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 50 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 18 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 44 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 6 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Un adolescent de 16 ani a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu o substanță antiparazitară pentru oi. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum 50 minute
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu un antiparazitar pentru animale. Săptămâna trecută, toată familia a ajuns la spital în urma unei intoxicații cu o substanță antiparazitară util

Americanii de la Black Sea Oil & Gas lansează în România o companie în domeniul biogazului

Mediafax acum 24 minute
Cu sediul central în Bucureşti, BSOG Energy urmează să construiască centrale de biogaz în ţară, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. „În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle şi BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Ene

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 15 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°