Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Transilvania a raportat pentru primele nouă luni profit de 265,4 mil. lei, în creştere cu 30%

Publicat in Romania Libera, luni 29 octombrie 2012 ·

Banca Transilvania (TLV) a raportat pentru primele nouă luni din acest an un profit net de 265,43 milioane lei (59,8 milioane euro), cu 30% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2011, iar activele au crescut cu 12% faţă de decembrie anul trecut, la 29 miliarde lei, potrivit Mediafax.

În perioada corespondentă din 2011, banca a avut un profit de 204,51 milioane lei.

"Rezultatele financiare la 9 luni confirmă aşteptările noastre şi trendul pozitiv pe care ne aflăm, în ciuda unor evenimente adverse de pe piaţă. Suntem optimişti în privinţa capacităţii noastre de realizare a ţintelor asumate pentru anul în curs, chiar dacă rămânem precauţi şi atenţi la climatul economic local şi internaţional extrem de dificil", a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, într-un comunicat transmis luni Bursei.

Profitul operaţional din perioada ianuarie - septembrie 2012 a fost de 540,56 milioane lei, în creştere cu 14%, iar profitul brut de 274,82 milioane lei, cu 8% mai mare faţă de septembrie 2011.

Veniturile operaţionale ale băncii au urcat cu 13%, la 1,15 miliarde lei, trendul ascendent fiind determinat de creşterea cu 38% a veniturilor din operaţiuni financiare, cu 10% a veniturilor nete din

comisioane, şi, respectiv, cu 9% a veniturilor nete din dobânzi.

La sfârşitul lunii septembrie, cheltuielile operaţionale ale Băncii Transilvania au fost de 616,97 milioane lei, cu 12,5% peste nivelul din primele nouă luni din 2011, pe fondul extinderii activităţii băncii şi din cauza creşterii cu 13% a cheltuielilor cu personalul, banca utilizând provizionul de 20 milioane lei constituit anul trecut.

Cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au crescut mai accentuat, cu 42%, la 277,62 milioane lei.

"Din raţiuni de prudenţialitate, au fost auditate situaţiile financiare aferente s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 26 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 31 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 43 minute
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 26 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum 37 minute
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 57 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°