Despre valorile perene la care nu ne mai putem intoarce, despre Uniunea Europeana si gradina proprie de zarzavaturi, despre dragostea pentru Iasi si actorii locului. Toate acestea, intr-un interviu cu actorul Dorel Visan Care sunt valorile perene pe care le amintiti in interviuri, in ultima vreme? Sunt acelea care s-au acumulat in timpul vietii si activitatii unui neam si care ii intretin identitatea. Sunt valori culturale sau valori pe linie materiala. Si valori pe linie de vitejie, care tin de felul cum un neam stie sa isi apere limba, familia, cetateanul.
In legatura cu aceste valori, ce amintiri din copilarie aveti? Sunt amintiri legate de viata satului. M-am format intr-o mediu oarecum primar, pentru ca relatia in satul meu natal era numai cu Dumnezeu. Relatiile sociale erau destul de anemice. Relatiile intre oameni tineau tot de relatia cu Dumnezeu. Omul continea nu numai natura, ci si teama si mila pentru acel ceva care ii potolea patimile. M-am format intr-un regim de bun simt, de buna ascultare, de dialog cu cei care au plecat si au lasat valori in urma lor.
Descrieti putin lumea in care v-ati nascut. Am trait intr-un sat in care se dadeau si sfaturi. Dar in care daca faceai ceva rau, te oprea un batran si iti zicea: ”Mai, copile, tu a cui esti? Taica-tu stie ce faci tu?”. Asa se facea educatie. Deci, aveai un fel de limita, un fel de responsabilitate. Acolo Dumnezeu facea parte din familie. Oamenilor le era frica de Dumnezeu. Stiau ca pot munci un an de zile si intr-o dupa-masa vine o grindina cat oul de gaina si s-a dus munca lor de un an. Oamenii aveau starea si sentimentul de teama pe care astazi nu-l mai au.
Vorbiti de anii `40-`50, ani de lipsuri… Da, cum spunea Mazilu, oamenii mancau cu mana, dar erau mai fericiti. Saracia il obliga pe om sa fie mai econom, mai muncitor. Erau lipsuri materiale, dar oamenii se chiverniseau si nim