A devenit o tradiţie ca la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea să se sărbătorească, an de an, "Ziua tuturor sfinţilor" (Halloweenul). În acest an, sărbătoarea a avut şi un scop caritabil, întrucât o elevă din clasa a X-a C, Alexandra P., suferă de o boală incurabilă. Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul de Documentare şi Informare, bucurându-se de succes atât în rândul elevilor, cât şi al profesorilor.
Zeci de vampiri, vrăjitoare, fantome şi drăcuşori, care mai de care mai simpatici, şi-au dat întâlnire ieri în "clasa bântuită" de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea, pentru a marca, aşa cum se cuvine, sărbătoarea lor preferată, Halloweenul. Coordonaţi de profesoara Sânziana Neşiu, elevii implicaţi în activitate au alcătuit prezentări PowerPoint, planşe despre obiceiuri şi tradiţii de Halloween din România şi din lume. Programul artistic a cuprins o scenetă tematică, prezentată de elevii clasei a VII-a B, coordonaţi de prof. Roxana Indrei, poezii şi cântece despre sărbătoare. Ca în fiecare an, susţinătorul activităţii, "Longman", a oferit elevilor implicaţi în activitate din clasele a VII-a B, a VIII-a A şi a X-a C premii care au constat în diplome şi dulciuri. "Marcăm sărbătoarea de Halloween încă din anul 2009. Scopul activităţii este cunoaşterea tradiţiilor americane, fără a uita, însă, de Ziua Morţilor, care se celebrează în acelaşi spirit. Copiii participă cu bucurie la eveniment, dovedind, de fiecare dată, originalitate şi creativitate în alegerea costumelor", ne-a declarat prof. Sânziana Neşiu, coordonatoarea activităţii.
30.10.2012, 22:30
A devenit o tradiţie ca la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea să se sărbătorească, an de an, "Ziua tuturor sfinţilor" (Halloweenul). În acest an, sărbătoarea a avut şi un scop caritabil, întrucât o elevă din clasa a X-a C, Alexandra P., suferă de o boală incurabilă. Evenimentu