Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul Metro a scăzut cu 35% în T3

Publicat in Capital, marți 30 octombrie 2012 ·

Metro AG, al patrulea mare retailer din lume, a anunţat o scădere peste aşteptări a profitului trimestrial şi a avertizat asupra înrăutăţirii perspectivei, chiar şi pe piaţa din Germania, pe fondul scăderii încrederii consumatorilor, care afectează afacerile din Europa de Est şi de Sud, a crizei datoriilor din zona euro şi a creşterii şomajului, transmite Reuters.

Deşi Metro a precizat că declinul profitului a fost cauzat în special de afacerile grupului din Sudul şi unele regiuni din Estul Europei, Olaf Koch, directorul general al companiei, a avertizat că datele recente indică şi o scădere în Germania, criza datoriilor afectând cea mai mare economie europeană. Rata şomajului în Germania a crescut în septembrie pentru a şaptea lună consecutiv, arătând vulnerabilităţile economiei la criza din zona euro.

În Germania, cea mai mare piaţă a Metro, s-a înregistrat un declin al vânzărilor de 2% în trimestrul trei din 2012. Olaf Koch a anunţat că Metro a cheltuit aproximativ 200 milioane de euro în primele nouă luni din 2012 pentru scăderea preţurilor la divizia sa de Cash and Carry şi la MediaMarkt-Saturn, cea mai mare reţea din Europa de electrocasnice.

Profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) şi înainte de elementele excepţionale a ajuns în trimestrul trei la aproximativ 398 milioane de euro (513,6 de dolari), sub aşteptările analiştilor, care estimau un profit operaţional de 438 milioane de euro.

Vânzările au fost în linie cu estimările analiştilor, de 15,9 miliarde de euro.

La începutul acestei luni, Metro anunţa că se aşteaptă în 2012 la un profit înainte de dobânzi şi taxe de aproximativ 2 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari) faţă de estimarea precedentă, de 2,37 miliarde de euro.

Pentru 2012, rămâne neschimbat obiectivul Metro privind o creştere sustenabilă a vânzărilor, îmb

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 5 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor

News.ro acum 24 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 8 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

HotNews acum 28 minute
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 10 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 10 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 10 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 7 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°