Miercuri, 24 octombrie 2012, Adunarea Generală a Academiei Române a trăit un moment de emoţie şi de bucurie, prin alegerea lui Mihai Şora ca Membru de Onoare al înaltului for. Putem vorbi şi de o reparaţie, deoarece filosofia instituţionalizată din ţara noastră nu prea îi acordase atenţia pe care acesta o merită. Au fost amintite etapele mai semnificative ale vieţii sale, cărţile, de la Du dialogue interieur, trecând prin Sarea pământului, A fi, a face, a avea, Firul ierbii, Locuri comune, până la Clipa şi timpul.

Dar mai mult decât toate, este necesar să ne amintim, acum, când ne mai despart mai puţin de două săptămâni de ziua în care Mihai Şora va împlini 96 de ani, că ne aflăm în prezenţa unei personalităţi care a devenit de mult un înţelept şi un învăţător. Repetă, în cultura română, situaţia lui Constantin Noica, chiar dacă, nu de mult, se disocia de tipul de gândire al acestuia.

Dar imaginea mereu repetată a tinerilor care, în anii ‘80, se strângeau ciorchine la masa lui Şora de la Restaurantul Scriitorilor mi se pare comparabilă cu aceea a vizitelor la Păltiniş, din aceeaşi perioadă istorică. Academia Română a mai trăit un moment similar, în care un alt mare bătrân, nonagenarul Mihai Pop, din a cărui acţiune s-a dezvoltat o bună parte a şcolii româneşti de folcloristică şi care, alături de Tudor Vianu şi Alexandru Rosetti, pusese bazele Cercului de Poetică din anii ‘60, cu mari merite în dezvoltarea cercetării literare din România. Dar Mihai Pop s-a stins la scurtă vreme după primirea sa la Academie.

Mihai Şora ne oferă în continuare spectacolul unei energii intelectuale debordante şi îi dorim viaţă lungă, spre binele culturii.

Cuvinte cheie:Academia, membru de onoare, filosofie, traduceri

Miercuri, 24 octombrie 2012, Adunarea Generală a Academiei Române a trăit un moment de emoţie şi de bucurie, prin alegerea lui Mihai Şora