Votul de astăzi al Senatului României  prin care o sentinţă a celei mai înalte curţi  din sistemul judecătoresc a fost ignorată marchează un pas decisiv în direcţia lichidării în România a statului întemeiat pe domnia legii şi separaţia puterilor. Actul senatorilor de a trece, deliberat, peste decizia judecătorească prin care se constata  starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu este un gest care  priveşte nu doar un caz particular, ci defineşte maniera în care Parlamentul înţelege să impună, în contra constituţiei şi a legilor,  inegalitatea dintre cetăţeni, subminând, în mod fatal, poziţia pe care o deţine puterea judecătorească.

Sfidarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie se înscrie în logica naturală a unei conduite ce  tinde să privească suveranitatea parlamentară ca fiind absolută şi ilimitată. O asemenea tendinţă conduce, în mod previzibil, la dispariţia tuturor elementelor pe care se sprijină ideea însăşi de domnie a legii.  Disponibilitatea camerei superioare de a  înfrânge voinţa unei Curţi de judecată, în numele solidarităţii de partid, nu se poate califica altfel decât ca o încălcare brutală şi deschisă a cerinţelor care definesc statul de drept. O dată cu acest vot al Senatului, întreg eşafodajul pe care se fondează ordinea constituţională este lipsit de relevanţă. Care mai este utilitatea juridică şi simbolică a unei instituţii ca Agenţia Naţională de Integritate? Şi ,mai cu seamă, care mai este poziţia constituţională a puterii judecătoreşti, în condiţiile unei ingerinţe vizibile a   legislativului?

Dincolo de aceste întrebări, rămâne o certitudine legată de ziua de 30 octombrie 2012.   În această zi,  majoritatea din Senatul României a indicat că statul de  drept şi separaţia puterilor în cadrul guvernământului încetează să mai fie  un cadru funcţional în  patria noastră. Este o zi de care merită să ţinem sea