O femeie iubea de câţiva ani un bărbat, îl idolatriza. El îi era tată şi mamă, prieten, amant, iubit; ea depindea de el întru totul. Zilele trecute, bărbatul a suferit un infarct, căruia nu i-a supravieţuit. Femeia venise după acest bărbat de peste mări şi ţări şi s-a trezit singură pe lume, într-o ţară străină, în care nu cunoştea pe nimeni, nu avea bani, nu mai avea nici un sprijin. Până în momentul morţii bărbatului, femeia avea totul prin el. Dar, de îndată ce el n-a mai fost, ea n-a mai avut nimic. Persoana care mi-a povestit situaţia femeii tocmai îmi făcuse o vizită. ”Ajut-o cât de mult poţi”, am sfătuit-o. ”Femeia aceasta simte nesiguranţa totală a vieţii chiar acum, iar ajutorul pe care-l primeşte neaşteptat trebuie să-i redea credinţa în Dumnezeu. Ea şi-a făcut din bărbatul iubit un idol, dar idolii pot cădea de pe soclu şi ceea ce ne rămâne după asta este speranţa în ajutorul lui Dumnezeu”.

”Să nu-ţi faci chip cioplit”, spune Biblia. ”Să nu ai alţi idoli” şi ”să nu ai alţi Dumnezei afară de mine”, mai spune cartea sfântă! Unii cred că-n icoane-s chipurile cioplite, dar noi putem face chipuri cioplite din orice. Oamenii iubiţi, oamenii pe care ne bazăm mai mult, oamenii de care depindem pot lua forma chipurilor cioplite în mintea noastră. Oamenii bogaţi ştiu mai bine că nesiguranţa continuă să macine şi să scurme fiinţa, oricâte bunuri ar avea ea. Sentimentul nesiguranţei vieţii este o trăire umană; nimeni, nici un om viu, n-a scăpat de ghimpii nesiguranţei, oricât de mult s-ar fi ridicat pe scara socială, oricât de multe bunuri ar fi acumulat şi la orice nivel de educaţie şi de înţelegere a vieţii ar fi ajuns. Starea de siguranţă nu poate fi accesată, trăită şi percepută prin formele trecătoare ale lumii. Dacă viaţa noastră depinde de formele trecătoare, de cele ce pot fi distruse, de cele pe care le putem pierde, de cele ce se schimbă permanent