Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania şi Italia asigură, în faţa pericolului, că nu au nevoie de ajutor

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Liderii Italiei şi Spaniei au asigurat că economiile ţărilor lor, printre cele mai mari din Europa, nu au nevoie de ajutor internaţional. Dar afirmaţiile vin în con­diţiile în care Spania stă de cinci trimestre în recesiune, cu speranţe de ieşire minime pentru viitorul apropiat, iar tensiunile politice de la Roma riscă să pună în marşarier reformele deja luate pentru revenirea financiară şi economică a statului.

Turbulenţele politice din Italia, unde fostul premier Silvio Berlusconi ameninţă că partidul lui îşi va retrage sprijinul pentru guvern, şi ezitarea Spaniei de a cere, în pofida presiunilor unora dintre partenerii europeni, ajutor financiar de la UE a adus cele două state în prima linie a crizei suverane din zona euro, scrie NBC News.

Însă după ce s-a întâlnit cu omologul său spaniol Mariano Rajoy, premierul italian Mario Monti a explicat că ţara sa nu are nevoie de asistenţa financiară a UE, iar diferenţa mare dintre costurile de finanţare ale Germaniei, luate ca etalon, şi cele italiene nu se justifică. De asemenea, Rajoy a reiterat ideea că Spania va cere ajutor doar dacă aceasta va fi în interesul populaţiei.

Însă populaţia nu mai are răbdare cu austeritatea implementată de guvern pentru a satisface cerinţele UE. În Catalonia, o regiune spaniolă considerată a fi "uzina ţării", zeci de mii de oameni îmbrăţişează ideea independenţei, notează Financial Times.

"Madridul ne-a secătuit de prea mult timp", a spus un administrator de resurse umane. Catalonia contribuie cu 20% la produsul intern brut spaniol şi cu 21% la veniturile din taxe.

"Suntem convinşi că o Catalonie independentă este perfect viabilă din punct de vedere economic. Ne întrebăm însă dacă Spania ar mai fi viabilă fără Catalonia", a afirmat Albert Carreras, secretarul de finanţe al regiunii.

Investitorii se tem că revolta catalană va submina planul lui Rajoy de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°