Candidatul republican la alegerile prezidentiale din Statele Unite ale Americii, Mitt Romney, alege sa faca o mutare surprinzatoare, cu numai o saptamana inaintea alegerilor, "aruncandu-se" in state care traditional sunt ale democratilor.
Romney se apuca de treaba serios in ultimele zile de campanie si a ochit chiar state care sunt traditional ale democratilor, precum Minnesota sau Pennsylvania. Totodata, aliatii sai republicani incearca sa puna pe masa de joc un al treilea stat, Michigan, arata AP News.
Astfel, candidatul republican il forteaza pe presedintele Barack Obama sa isi apere propriul teritoriu si baga bani in publicitate televizata in statele respective, pe final de campanie.
Alegeri in SUA: Tot ce trebuie sa stii despre vot
Eforturile republicanilor din cele trei state din nordul SUA, din preajma Marilor Lacuri, la granita cu Canada, ar putea indica faptul ca Romney cauta cu disperare un mijloc de ultima ora pentru a-si adjudeca cele 270 de voturi ale Colegiului Electoral, necesare pentru a deveni presedinte al Statelor Unite, fara a pune la socoteala statul Ohio, unul dintre cele mai importante.
Sau, din contra, poate ca este atat de increzator in ceea ce priveste batalia electorala din aceste state incat incearca sa se asigure inaintea a ceea ce este de asteptat sa fie o cursa stransa cu Barack Obama. Ori, a treia varianta ar fi ca Romney mai are pur si simplu bani de cheltuit si merge pe principiul "acum ori niciodata", mai noteaza sursa citata.
Ce au facut Obama si Romney, la o zi dupa ce a trecut uraganul Sandy
Fostul presedinte Bill Clinton a afirmat, marti, ca "politicile lui Obama functioneaza mai bine", intr-un discurs sustinut la campusul Universitatii Minnesota, una dintre cele doua opriri intr-un stat care ofera 10 voturi electorale si care nu a mai optat pentru