Preşedintele Traian Băsescu a declarat la începutul întrevederii de azi cu preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, că ţara noastră va avea anul viitor o creştere economică de 2,5%, dacă se va reuşi absorbţia fondurilor UE.
"Cred că cifrele României privind datoria suverană şi perspectiva de creştere sunt foarte bune. Credeţi-mă că multe state UE ar fi bucuroase să aibă asemenea cifre, o prognoză de 2,5% creştere pentru 2013 şi datorie suverană de 34,8% din PIB", a spus Schulz
"Cred că PE este într-o largă majoritate angajat pentru susţinerea Politicii de Coeziune, pentru că acesta este cel mai bun instrument pentru creearea de investiţii private şi investiţii publice-private care să ducă la crearea de locuri de muncă. Pentru a stabiliza dezvoltarea, avem nevoie de instrumentul coeziunii", a mai precizat preşedintele PE.
F. A. Preşedintele Traian Băsescu a declarat la începutul întrevederii de azi cu preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, că ţara noastră va avea anul viitor o creştere economică de 2,5%, dacă se va reuşi absorbţia fondurilor UE.

F. A.