A dovedi-o, ultima oară în iarnă: nu cere nimic pentru el personal : nici drepturi de revoluţionar, nici terenuri, nici vilă de protocol. Nu cere timpi de antenă, nu scrie memorii la ziare. Mâine, omul acesta ar putea fi reprezentantul în Senat al unora dintre timişoreni.
A fost ignorat de o covârşitoare parte a presei, pentru care o grevă a foamei făcută pentru un ideal civic nu are nicio valoare: nu face tiraj, nu face rating, deci, nu aduce bani. El, grevistul foamei, militant pentru acel ideal, a ignorat, însă, ignorarea şi ignoranţa şi şi-a continuat demersul, deşi a fost conştient că l-ar fi putut costa viaţa. Vrea lucruri simple, dezirabile într-o societate democratică, despre care se presupune că s-a dezrobit de comunism şi izbăvit de păcatele lui. Vrea recunoaşterea unor adevăruri ce se cuvin istoriei noastre recente şi, implicit, dreptatea care decurge din aceste adevăruri.
Fervent susţinător al Legii Lustraţiei şi al Legii imprescriptibilităţii crimelor comunismului, Teodor Mărieş este cel care, în iarna acestui an, a fost la un pas de moarte din cauza unei greve a foamei pe care a făcut-o mai mult de o sută de zile, în încercarea de a sensibiliza clasei politică la mâna şi cheremul căreia stătea votarea celor două legi – reglementări recomandate, de şase ani, de Raportul final de condamnare a crimelor comunismului. I-au fost alături o mână de oameni : colegi din Asociaţia „21 Decembrie”, trei dintre ei intrând, de asemenea, în greva foamei, în semn de solidaritate, prieteni din societatea civilă şi semnatari ai indezirabilului pentru mulţi Raport de condamnare a crimelor comunismului, uniţi, cu toţii, de aceleaşi idealuri civice.
Teodor Mărieş, liderul Asociaţiei “21 Decembrie 1989”, va candida pe listele A.R.D., din partea Partidului Forţa Civică, în Colegiul 1 Senat Timişoara. Candidatura lui a fost susţinută