- Cultural - nr. 213 / 1 Noiembrie, 2012 Versurile din volumul "Moartea, un fluture alb” par a fi tributare unei formule poetice mai vechi, venind din lirica ardeleana a anilor ’70. Tematic, ele nu difera prea mult de acelea din volumele poetice anterioare ale autorului, adica familia, timpul, copilaria, moartea, singuratatea, amintirea, iubirea, dialogul cu Dumnezeu, confruntarea cu sine raman si aici obsesiile sale creatoare, ceea ce imi intareste impresia ca Teodor Dume este un poet monocord, cu o voce oarecum singulara in diversitatea de stiluri actuale. Inspirata este alegerea titlurilor fiecaruia dintre cele trei cicluri poetice: "dinspre parinti...”, "... prin Dumnezeu...”, "... spre mine”, fiindca astfel este bine evidentiata acea filiatie a fiintei si constiinta ca unitatea acesteia nu e posibila fara credinta si fara iubire fata de cei care ti-au dat viata. Poetul este elegiac, dar fara dominanta unor tonuri sfasietoare; are simplitate in expresie, fara sa renunte la simbolistica si metaforizare; are patos, cand mai moderat, cand mai accentuat, dar strigatul i se opreste, de multe ori, intr-o impacare senina cu destinul, desi nu lipsesc nici notele razvratirii. In mai tot ceea ce scrie Teodor Dume, fie ca vorbeste despre parinti, despre bunici, despre iubire sau despre Dumnezeu, firul care uneste totul este memoria, impletita cu presimtirea sfarsitului. Iata un exemplu din poezia "asteptarea, o executie lenta”: "totul pare sa fie pregatit/ nu protestez inca/ traiesc/ printre oameni/ locatia imi prieste/ femeile imi fac cu mana/ din cand in cand/ joc sah/ negrul castiga mereu// e o chestie de timp// (moartea -/ singura moneda de schimb/ intre mine si Dumnezeu...)”. GHEORGHE PASA - Cultural - nr. 213 / 1 Noiembrie, 2012 Versurile din volumul "Moartea, un fluture alb” par a fi tributare unei formule poetice mai vechi, venind din lirica ardeleana a anilor ’7