Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Halucinant: Cinci spioni francezi cu paraşută, lansaţi deasupra României, bătuţi măr la Plevna!

Publicat in Jurnalul, joi 1 noiembrie 2012 ·

Atacaţi de săteni în Bulgaria, cei cinci agenţi ai DGSE aveau asupra lor inclusiv hărţi militare detaliate ale unor zone din Bulgaria şi România

Un incident foarte straniu care a avut loc în regiunea Plevna (nordul Bulgariei) a fost făcut public de poliţie cu câteva zile întârziere, după cum relatează presa bulgară. În noaptea de 15 spre 16 octombrie, pe câmpul din apropierea satului Koilovţi din apropiere de Plevna a avut loc o adevărată bătaie între trei localnici şi cinci cetăţeni străini, dintre care doi susţineau că au aterizat acolo după ce au sărit cu paraşutele deasupra României. Incidentul straniu a avut loc în noaptea de 15 spre 16 octombrie în regiunea Plevna. Autorităţile bulgare au fost foarte rezervate în declaraţii ori de câte ori au fost întrebate de presă sau de reprezentanţii partidelor de opoziţie despre cele întâmplate.

Presa franceză aruncă bomba

Bomba vine abia azi, de la presa franceză, mai exact cotidianul Le Point, care anunţă că paraşutiştii sunt angajaţi ai Direcţiei Generale pentru Securitatea Externă din Franţa (DGSE). Iniţial s-a afirmat că cei implicaţi în incident sunt turişti, dar de fapt sunt militari francezi care se antrenau în Bulgaria. Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a refuzat să comenteze cazul, pe motiv că nu este semnificativ.

Dar ce s-a întâmplat mai exact în noaptea de 15 spre 16 octombrie în apropiere de Plevna, se întreabă Le Point? Surprinşi în plină noapte într-un vehicul de teren şi confundaţi cu nişte hoţi, cei cinci au fost luaţi la bătaie de trei săteni, dintre care unul era înarmat şi chiar a făcut uz de armă. Doi dintre francezi au fost răniţi la picioare, unul are nasul spart şi alţi doi au reuşit să scape teferi, pentru că au fugit de la locul faptei. Localnicii au chemat salvarea, care i-a transportat pe cei trei răniţi la spitalul din Plevna.

"

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu, prima reacție după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026

Gazeta Sporturilor acum o ora
e din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au fost distribuiți în Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall

HotNews acum 53 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorități

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 46 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 38 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Ministrul Transporturilor a anunţat că va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de vineri după-amiază, va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar întregul tronson va fi gata în aprilie-mai 20

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°