Târgu-Jiul va fi, vineri, gazda unei întâlniri regionale la care vor participa premierul Victor Ponta alături de trei miniştri din Cabinetul său, dar şi de prefecţi şi preşedinţi de Consilii Judeţene din şase judeţe. Întâlnirea acestora va avea ca temă „Abordarea problematicii regionale”, aici fiind incluse problemele din turism, administraţie, minerit-energie şi agricultură, a anunţat prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu.
Aşa cum a promis, prefectul Radu Teodorescu s-a ţinut de cuvânt şi a adus în mai puţin de două luni, la Gorj, cu sprijinul premierului Ponta, câţiva oameni importanţi ai statului, dar şi ai Europei. Astăzi judeţul nostru va fi călcat de trei miniştri importanţi, Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa în frunte cu prim-ministrul României. La masa rotundă vor sta şi prefecţii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii municipiilor reşedinţe de judeţ, din judeţe precum Gorj, Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinţi şi Hunedoara. „Aşa cum am spus şi acum 30 de zile, am stabilit ca pe data de 2 premierul României să participe la o abordare, o întâlnire cu toţi factorii care se pot implica în dezvoltarea zonei Olteniei. Vineri, începând cu orele 16:00 va avea loc întâlnirea regională cu tema “Abordarea problematicii regionale”, cu privire la dezvoltarea sectoarelor de minerit, energie, agricultură şi turism, la care o să participe domnul prim-ministru Victor Ponta, domnii miniştrii Mircea Duşa, domnul Daniel Chiţoiu şi Daniel Constantin, alături de reprezentanţi ai autorităţilor judeţene din judeţele Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Hunedoara. Este o întâlnire organizată de Instituţia Prefectului Gorj, Consiliul Judeţean Gorj şi Complexul Energetic Oltenia. Temele pe care o să le abordăm sunt în primul rând legate de dezvoltarea acestor sectoare şi de an