Imaginile luate cu camera ascunsă din trenurile României se înghesuie pe ecranele televizorului. Nu ne uităm la o emisiune de investigaţii realizată de jurnalişti – am mai avut aşa ceva, cu mai mult sau mai puţin succes, servind mai mult sau mai puţin interesul public. De data aceasta, e altceva. Ni se arată rezultatul muncii procurorilor. Timp de cîteva luni, ei au supravegheat, în ascuns, reţeaua „naşilor“ CFR. O misiune, să recunoaştem, palpitantă. Acum, cei care au luat bani în loc să dea amenzi călătorilor fără bilete sînt luaţi la întrebări de aceia pe care reporterii îi numesc, pompos, „oamenii legii“. Se crede că nu mai puţin de o treime dintre călătorii care folosesc zilnic serviciile CFR merg, de fapt, cu „naşul“. O recunoaşte chiar directorul CFR, Ştefan Roşeanu.
Televiziunile de ştiri îşi întrerup brusc programele şi intră în regim de alertă. Un nou lot de controlori CFR este urcat în autocare şi dus spre audieri, la Braşov – programul staţiei noastre de televiziune este dat peste cap, în timp ce o colegă de redacţie, care se ocupă exact de investigaţii şi justiţie, se întreabă şi ne întreabă de ce respectivii angajaţi nu sînt duşi la audieri, pe ruta Bucureşti-Braşov, cu trenul, din moment ce tot au gratuitate pe liniile CFR. Nu avem un răspuns, altul decît că aşa arată, probabil, mai spectaculos.
DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosită În februarie 2011, televiziunile difuzau imagini de acelaşi fel, cu autocare pline de oameni duşi la audieri. Atunci, „beneficiarii“ de excursii forţate sub supravegherea atentă a poliţiştilor înarmaţi erau funcţionari vamali şi poliţişti de frontieră. România se afla în plină febră a dosarului Schengen şi o decizie favorabilă era aşteptată în luna martie. Partenerii noştri europeni, în frunte cu