Timişoreanul Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Operei de Stat din Viena, ocupând acest post între 1992-2010, a fost unul din cei care au avut de suferit de pe urma revoltei studenţeşti din 1956.

În anul 1956, timişorenii au protestat împotriva invaziei sovietice în Ungaria. Solidaritatea cu revoluţionarii maghiari era atât de puternică, încât la un moment dat autorităţilor comuniste se temeau că se va declanşa revoluţia şi în România, pornind din vestul ţării, aşa cum s-a întâmplat de fapt în 1989.

„Suntem împotriva URSS!”, „Nu vrem să învăţăm limba rusă!”, „Jos Gheorghiu Dej şi clica lui de parveniţi!” „Elevi, luptaţi împotriva intervenţiei călăilor de la Kremlin din Ungaria!”, „Bine au făcut maghiarii ce au făcut!”, „În Ungaria a venit libertatea şi în curând va veni şi la noi!”, scria printre manifestele studenţilor.

Pe fondul acestor atmosfere, studenţii de la Institutul Politehnic din Timişoara au avut curajul să pornească o revoltă, iar pe 30 octombrie, au organizat o întrunire la Cantina Politehnicii, unde au formulat şi o serie de revendicări antitotalitare, trimise către Comitetul Central al PCR.

Spuse, trăite şi dorite de Holender

Ioan Holender, fostul director al Operei de Stat din Viena, era unul din cei care s-a ales cu eticheta de „duşman de clasă”, în 1956. Maestrul a povestit depre întâmplările din toamna acelui an, cât şi despre consecinţele de la începutul anului 1957, în cartea sa „Spuse, trăite, dorite. Amintiri”.

În octombrie 1956, era în al trelea an la Facultatea de Mecanică şi avea să participe la o întrunire plină de consecinţe, care i-a şi schimbat destinul.

„M-am prezentat la acea şedinţă fără să ştiu că nu fusese convocat de partid, ci la iniţiativa unor studenţi mai mari. În orar era prevăzut un colocviu la un lector temut nu numai dato