Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Real Madrid tineret! Mourinho a introdus patru puşti în turul "16-imilor" Cupei Spaniei

Publicat in Pro Sport, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Mourinho a promovat 14 tineri de la echipa secundă în mandatul său, dar aceştia nu au prins decât 0,97 % din minutele jucate de Real

Începutul slab de sezon al Realului, presărat cu numeroase accidentări ale unor jucători cheie, a fost analizat în detaliu de presa iberică. Iar după articole ample dedicate crizei prin care a trecut formaţia de pe "Bernabeu", principalul vinovat de rezultatele neaşteptate ale campioanei Spaniei a fost considerat antrenorul Jose Mourinho. "De ce a improvizat cu Essien fundaş stânga, când putea să-l introducă pe Nacho, de la echipa secundă?", a fost doar una dintre întrebările adresate lui Mourinho de jurnalişti.

Nacho şi Alex Fernandez, primii fraţi la Real în ultimii 22 de ani

De altfel, cea mai importantă vină care i s-a atribuit portughezului este că nu a introdus în teren jucători promovaţi de la "cantera", academia de tineret a Realului. Conform presei iberice, în mandatul lui Mourinho, început în vara lui 2010, doar 14 jucători au fost promovaţi de la echipa a doua în meciuri oficiale! Iar cei 14 au evoluat doar în 1316 minute, fără a lua în considerare meciul cu Alcoyano, de miercuri seara. Adică 0,97% din cele 127.710 minute disputate de Real în cele 129 de partide cu Mourinho pe bancă! Astfel, tineri promiţători precum Joselu (22 de ani) sau Dani Carvajal (20 de ani) au preferat să plece în Bundesliga, în loc să aştepte o şansă din partea portughezului.

Însă Mourinho le-a pregătit tuturor o surpriză în meciul tur al "16-imilor" de finală ale Cupei Spaniei, în victoria de pe terenul lui Alcoyano (4-1). I-a titularizat pe Nacho, Alex şi Morata şi l-a introdus la pauză şi pe Jose Rodriguez, marcatorul celui de-al treilea gol al madrilenilor. Astfel, portughezul i-a ajutat pe Nacho şi Alex să intre în istoria Realului: au devenit primii fraţi care au jucat în acelaşi timp pentru madrileni în ultimii

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 34 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 22 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°