Ovidiu Gheorghe Silaghi, domiciliat în municipiul Baia Mare, propus pentru funcţia de deputat de către Partidul România Mare în Colegiul nr.2, a renunţat joi la candidatură. “Membrii Biroului Electoral au analizat cererea depusă de Ovidiu Gheorghe Silaghi, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 31 alin (4) din Legea nr. 35/2008, dar renunţarea a fost realizată înainte de rămânerea definitivă a candidaturii. Cu unanimitate de voturi, membrii Biroul Electoral Judeţean au luat act de renunţarea la candidatură a lui Ovidiu Gheorghe Silaghi propus pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 2. În cursul zilei de vineri, Ovidiu Gheorghe Silaghi a revenit, contestând renunţarea sa la candidatură, depusă cu o zi înainte. Contestaţia a fost înaintată spre soluţionare Tribunalului Satu Mare”, ne-a declarat preşedintele Biroului Electoral Judeţean Satu Mare, judecătorul Remus Nemeş.
O persoană din Baia Mare, pe nume Anamaria Morar, a depus marţi la Biroul Electoral Judeţean o listă cu trei candidaţi ai PRM: în Colegiul nr.1 pentru Senat – Nicoară Mariana Luminiţa, în Colegiul nr.2 pentru Senat – Erdei Attilla Daniel, iar în Colegiul nr 2 pentru Camera Deputaţilor – Silaghi Ovidiu Gheorghe, cel care a renunţat la candidatură. Tot în Colegiul nr.2 pentru Camera Deputaţilor candidează din partea USL ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi. Potrivit unor surse din PDL, în spatele candidaturii băimăreanului se află candidatul PDL din acelaşi colegiu, Sergiu Lucian Băbăşan, fost candidat la Primăria Satu Mare din partea PRM la alegerile locale, care miza pe confuzia de nume cu ministrul Ovidiu Silaghi. La completarea dosarului de candidatură, Ovidiu Gheorghe Silaghi a menţionat la profesie că este muncitor necalificat, iar la ocupaţie concediu de paternitate. Acesta are domiciliul în Baia Mare, locuind într-un apartament de blo