Deunăzi, l-am sunat pe Ionel Ganea să-l invit la Recursul etapei, pe GSP TV. S-a arătat încîntat și mi-a mulțumit, după care m-a luat la întrebări: “De cîte ori e bruscat un arbitru, Gazeta se întoarce la faza cînd m-am repezit eu la tușierul Mudura. Și nu doar Gazeta, ci toate ziarele și toate televiziunile! Recent, deoarece au fugărit un arbitru la un meci de județ, parcă la Oltenița, s-a scris iar despre mine și despre incidentul de-acum 5 ani. Firește, cu text și cu poză!”.

Am avut impresia că a închis telefonul, însă a continuat: “Mi-am asumat greșeala și am plătit scump, dar degeaba. Nu reușesc să scap de ea și, orice aș face, mă însoțește ca o boală incurabilă, ca un blestem! Nu te supăra, Nea Ovidiu, nu cumva e prea mult?! Ți se pare corect ca în urma mea, care n-am fost chiar nimeni pe lume, să persiste imaginea unui agresor, mai ales această imagine, în special această imagine?! Doar atît să fi însemnat eu în fotbal?!”.

Într-adevăr, pe 26 august 2007, în minutul 69 al partidei de la Timișoara dintre Poli și Rapid, Ganea a văzut car–tonașul roșu în urma unui fault comis asupra lui Săpunaru, intervenție semnalată “centralului” de la margine. Socotindu-se nevinovat și, ca atare, eliminat aiurea, Ganea s-a năpustit asupra asistentului Mudura și puțin a lipsit să-l strîngă de gît! Inițial, a încasat 22 de etape, suspendare ce îi va fi redusă la 16.|

Cred însă că, în ciuda unui temperament vulcanic, căruia i-a căzut victimă și scoțianul John Kennedy, pe care l-a accidentat fără intenție, dar l-a silit să se retragă prematur, înclin să-i dau dreptate lui Ionel. El a însemnat și altceva decît un zurbagiu, decît un apucat. Infinit mai mult. Golgeter al ediției 1998-1999 cu 28 de goluri, 17 realizate în tur pentru Gloria Bistrița și 11 în retur pentru Rapid, cu care a cîștigat și titlul de campion, a strîns 183 de meciuri și 73 de goluri în Liga