Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"La Steaua n-am avut nicio şansă!" Povestea EMOŢIONANTĂ a portarului care a eliminat liderul din Cupă! Şi-a pierdut părinţii şi casa

Publicat in Pro Sport, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Florin Niţă (25 de ani) a închis poarta Chiajnei în ultimele 423 de minute jucate în patru etape de campionat şi în optimile Cupei

Portarul ilfovenilor şi-a pierdut ambii părinţi, iar timp de un an a trebuit să înfrunte viaţa dură din ghetourile Ferentariului

Concordia Chiajna a devenit miercuri seara revelaţia Cupei după ce a scos Steaua la loviturile de departajare, scor 4-3. După primele trei serii de lovituri, tabela de pe stadionul Concordia arăta egalitate: 3-3. A fost momentul în care Georgian Damian, unul dintre pariurile lui Ilie Stan, a tras peste poartă. Puştiul de nici 20 de ani, dărâmat din cauza ratării, a simţit imediat o mână părintească după gât. Era portarul Florin Niţă, care l-a încurajat: "Capul sus, copile! Ai să vezi că o apăr eu pe asta!" Aceste vorbe au fost un catalizator uriaş şi pentru moralul lui Niţă. Omul dintre buturile Chiajnei nu a parat doar lovitura lui Chipciu, ci şi pe cea a lui Tănase, iar ilfovenii au eliminat-o pe Steaua, calificându-se în sferturi.

"Am avut şi puţin noroc"

"Înaintea meciului, chiar vorbeam cu băieţii şi le spuneam că presimt lovituri de departajare, unde vom avea câştig de cauză", a explicat Niţă. Florin a închis poarta Concordiei pentru al patrulea meci consecutiv şi, în total, a ajuns la 423 de minute la rând în care niciun jucător nu i-a perforat plasa. "Trec printr-o formă bună, dar am avut şi puţin noroc. E adevărat, norocul şi-l mai face şi omul cu mâna lui… În sezonul trecut, mai aveam ezitări, pentru că-mi era frică să nu greşesc. Acum sunt mult mai relaxat în timpul meciurilor, ceea ce mă ajută să fiu mult mai sigur în intervenţii", şi-a început portarul povestea.

Şi-a pierdut ambii părinţi şi casa

Florin trece prin cel mai bun moment al carierei. O carieră la care nu a vrut să renunţe niciodată, chiar dacă de-a lungul vieţii a trecut prin numeroase încercări cu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 52 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 27 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 42 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°