Mesajul a fost trimis. Multumesc!

M-am crezut la Pompidou

Publicat in Observator Cultural, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Biblioteca Naţională din Bucureşti debutează în forţă, punînd la dispoziţie un spaţiu generos pentru organizarea unei ample expoziţii, intitulate Artistul şi Puterea, manifestare care îşi propune să arate cum au evoluat artele plastice în deceniile aflate sub dominaţia partidului unic şi a comunismului. Expoziţia a fost gîndită, alcătuită şi înfăptuită de către criticul de artă Ruxandra Garofeanu (care conduce, de şase ani, Galeria Dialog de la Primăria Sectorului 2), susţinută exemplar de academicianul Dan Hăulică. Am avut prilejul să aflu, în aceste zile, o serie de păreri controversate, unele hilare, despre expoziţia de la Biblioteca Naţională. Multe persoane nu vor să vadă expoziţia, legîndu-se de titlu, altele nu cred că aceasta poate să fie veridică, alţii o desfiinţează. Personal, sînt de părere că această expoziţie este un eveniment! Multe persoane consideră că, în epocă, nu s-au realizat lucrări care să fie notabile, alţii sînt de părere că se făceau lucrări la comanda Partidului, fiind lipsite de valoare. Cert este că, în acea epocă, se lucra vîrtos. Artiştii osteneau în ateliere, îi găseai de dimineaţă pînă seara lucrînd la şevalet. În actuala expoziţie nu sînt prezenţi decît pictorii, dar trebuie să subliniem că sculp­tura, tapiseria, grafica, ceramica, sticla, mozaicul, pictura monumentală erau la mare preţ, realizîndu-se ansambluri artistice de mare valoare sau situri artistice unice (a se vedea tabăra de la Măgura, din judeţul Buzău). În acea epocă democrat-populară, cu toate dogmele marxist-leniniste, artele plastice nu au fost aservite total politicii Partidului. Chiar dacă au fost unii care au avut o adevărată „vocaţie“ de a servi linia Partidului Co­munist, mulţi artişti şi-au văzut liniştiţi de drum. E adevărat că la ocazii festiviste (congrese, sărbători de 1 Mai, 23 August, 30 De­cembrie), existau producţii artistice supuse jurizării uno

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 7 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 13 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°