Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu îşi sărbătoreşte ziua de naştere la Castelul Foişor din Sinaia. Cine participă la petrecere

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 · ·

Preşedintele Traian Băsescu se află, sâmbătă, în staţiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, unde îşi sărbătoreşte ziua de naştere, fiind cazat la Castelul Foişor, la aniversare făcându-şi apariţia lideri ai PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor surse neoficiale, preşedintele Traian Băsescu îşi va serba ziua de naştere în incinta Castelului Foişor, loc în care preşedintele obişnuieşte să se cazeze atunci când merge la Sinaia.

Sâmbătă seară, în ultima oră, la Foişor şi-au făcut apariţia mai mulţi dintre invitaţii preşedintelui, însă niciunul dintre aceştia nu a oprit maşina pentru a sta de vorbă cu jurnaliştii prezenţi în apropierea castelului.

Printre cei care şi-au făcut apariţia se numără fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu şi fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.

Boagiu, care, spun surse neoficiale, este cazată în apropiere, ar fi intenţionat să ajungă pe jos până la Foişor, însă s-a întors şi a solicitat maşină când i-a văzut pe ziarişti.

De asemenea, la Foişor şi-a făcut apariţia fostul ministru al Economiei AdrieanVideanu.

În urmă cu un an, când a împlinit 60 de ani, preşedintele Traian Băsescu declara că de ziua sa de naştere îşi doreşte "linişte", pe care spunea că o va şi avea, pentru că nu va veni la serviciu.

Şeful statului a făcut declaraţia respectivă la sosirea la Vila Lac, unde avea o întâlnire cu parlamentari ai coaliţiei cu ocazia zilei sale de naştere.

"Nu e nicio întâlnire politică, este joi, iar mâine (vineri - n.r.) parlamentarii pleacă, sunt acasă şi am considerat de bun simţ ca la împlinirea a 60 de ani să bem împreună un pahar de vin, că buni, răi, cum sunt, cu ei trecem criza, nu cu altcineva", afirma, în urmă cu un an, Traian Băsescu.

Întrebat de jurnalişti ce îşi doreşte de ziua sa de naştere, şeful statului a răspuns: "Linişte". "Şi ceea ce îmi dores

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 55 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°