Primăria Municipiului Arad a început pregătirile pentru Festivalul Vinului şi Târgul de Iarnă care vor fi orga- nizate, săptămâna viitoare, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
Anul acesta, în premieră, Festivalul Vinului va fi organizat în centrul oraşului, în perioada 9-11 noiembrie, organizatorii dorind să atragă un număr mare de vizitatori.
În acest sens, căsuţele care vor deservi târgul de iarnă, vor fi amenajate mai întâi pentru Festivalul vinului urmând să găzduiască produse specifice, cum ar fi must, vinuri din Podgoria Aradului şi nu numai. „Evenimentele toamnei se vor încheia în faţa Palatului Administrativ cu Festivalul Vinului, care va avea loc în al doilea week-end al lunii noiembrie. În cadrul evenimentului vor participa principalii producători de vin din Podgoria Aradului, iar în ceea ce priveşte programul artistic a fost pregătită o selecţie de muzică specifică acestui eveniment, recitaluri folk, muzică de petrecere şi muzică lăutărească”, a spus Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
În prima seară a Festivalului Vinului vor concerta Nelu Pitic, Daniel Julean şi prietenii, Mircea Baniciu, Teo Boar şi Vlady Cnejevic. În cea de-a doua seară vor urca pe scenă Daniel s Band şi Quaternion, iar duminică a fost programat un concert de muzică lăutărească susţinut de Toni Covaci şi prietenii, Ştefan Muntenaş, Liliana Bâtea, Daniela Dudaş, Maria Raşca, Lascu Carol, Ramona Ancateu, invitatul special fiind Nelu Ploieşteanu. Concertele vor începe la ora 19.00.
După Festivalul Vinului, din 12 noiembrie, va începe Târgul de Iarnă, manifestare devenită tradiţională în municipiul Arad, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, organizată cu scopul de a reda o parte din atmosfera de sărbătoare din marile capitale europene. În cadrul Târgului de Iarnă vor fi amenajate 33 de casuţe, atât pe p