Mesajul a fost trimis. Multumesc!

File de jurnal paranormal. Paris reloaded (II)

Publicat in Amos News, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Data trecută, abia i-am dat atenţie. Şi nu numai pentru că timpul ne presa. Mi se părea timp pierdut să vezi construcţii noi, ce arătau ca o pădure de beton, oţel şi sticlă. Din avion. La fel ca la Londra. Între timp, am văzut şi noul centru economico-financiar din Bruxelles.

În ciuda dimensiunilor, cartierul bruxellez nu poate fi comparat cu cel parizian. La Paris, arhitecţii şi constructorii s-au întrecut pe ei înşişi în imaginaţie şi diversitate. Au reuşit să facă din zonă un adevărat obiectiv turistic, în care poţi, liniştit, să te plimbi câteva ore bune. L-am văzut seara, când începeau luminile să se aprindă.

Încet-încet, totul prindea alte contururi, devenind o poveste în sine. Câteva creaţii de secol XIX şi XX, bine plasate, sporesc farmecul acestui adevărat oraş al viitorului.

Revenim în vechiul oraş. De la Arcul de Triumf, sursă de inspiraţie pentru ai noştri, ne simţim în toate drepturile de cetăţeni europeni pe Champ Elysée. Intrăm în magazine cu preţuri de care auzisem din guriţa vedetelor noastre de Dorobanţi şi alte figuri ale politichiei româneşti. Ce-i să-i faci, dacă telecomanda nu poate evita astfel de emisiuni!?!

Mi-am permis să încerc un faimos parfum, al cărui bărbătesc miros a dispărut până să ajung la hotel! Certat crâncen de cea mică, că nu am folosit paleta destinată pentru probă. Bine că nu m-au văzut prietenii!

Luna, rubensiană şi curioasă, mă urmărea pas cu pas. La concurenţă cu luminile bulevardului. Îl salut, din nou, pe Charles de Gaulle, erou al celui de-al doilea război mondial. Cel care, plin de bun simţ, a demisionat imediat, când francezii şi-au manifestat nemulţumirile prin 1968! Altă educaţie! Şi ce CV avea generalul?!?

Parcă şi noi avem un rege cu merite postbelice, recunoscute în plan modial!?...

Repet salutul către sir Churchill (cel cu Yalta), după ce trecem print

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Nicolae Ciucă, întrebat când va lua şi va anunţa decizia cu privire la o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale: Săptămâna viitoare

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că în săptămâna de după alegerile locale şi europarlamentare va lua decizia cu privire la o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale din acest an şi va anunţa dacă va candida. Liderul PNL dă expli

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 16 minute
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 4 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 2 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 2 ore
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 7 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 7 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 2 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

22°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°