Diplomatul de origine târgumureșeană Osvath Pal a fost numit, recent, în funcția de șef al misiunii diplomatice a Republicii Gambia în România. În vârstă de 41 de ani, Osvath Pal a absolvit Facultatea de Management și Marketing din cadrul Universității București și Facultatea de Științe Juridice și Administrative, specializarea Administrație publică, din cadrul Universității “Spiru Haret” și are un masterat în Management Politic la Școala de Studii Academice Post-universitare “Ovidiu Șincai”. Diplomatul este membru al Societății Române a Colecționarilor de Artă, Uniunii Generale a Industriașilor din România, Societății diplomatice Sfântul Gabriel, Senior Patron (SUA), membru de onoare al Academiei Saint Bernard (Italia), Asociaţiei Europene pentru Studii Economice Comparative (Germania), Societății de prietenie ungaro-egipteană (Ungaria), Camerei Consulare de Comerţ (SUA), Forumului de afaceri din Regatul Arabiei Saudite, iar dintre distincțiile primite amintim “Cucerirea maghiară”, oferită în iunie 2000 de Federația Mondială a Maghiarilor și “Ambasadorul Prieteniei”, oferită în octombrie 2011 de Clubul Guangdong Superstar Lions din China.
Diplomatul de origine târgumureșeană Osvath Pal a fost numit, recent, în funcția de șef al misiunii diplomatice a Republicii Gambia în România. În vârstă de 41 de ani, Osvath Pal a absolvit Facultatea de Management și Marketing din cadrul Universității București și Facultatea de Științe Juridice și Administrative, specializarea Administrație publică, din cadrul Universității “Spiru Haret” și are un masterat în Management Politic la Școala de Studii Academice Post-universitare “Ovidiu Șincai”. Diplomatul este membru al Societății Române a Colecționarilor de Artă, Uniunii Generale a Industriașilor din România, Societății diplomatice Sfântul Gabriel, Senior Patron (SUA), membru de onoare al Academiei Saint Bernard (Italia),