Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi manechinele beau cafea şi tânjesc după o bere

Publicat in Jurnalul, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Cariera lui Marius Meleşteu e întruchiparea perfectă a visurilor declarate ale oricărui student la management. A fost primul om pe care Stimorol l-a angajat în România. A creat grupul „fotomodelelor care beau apă plată cu lămâie”, în perioada în care a lucrat la Zapp, a făcut parte din echipa care a transformat Brau Union în Heineken, în anii în care a lucrat pentru această companie, iar etapa Unilever a fost cea în care a primit poate cele mai importante lecţii de leadership şi management din cariera sa. Toate l-au pregătit pentru ce avea să se întâmple în urmă cu aproape trei ani – preluarea, în plină criză, a Strauss România, compania care deţine în portofoliu brandul Doncafe, şi redefinirea ei, astfel încât să rămână vizibilă şi profitabilă.

„Am avut şansa să fiu manager încă de când abia începea să fie folosit faxul în România”, spune Marius Meleşteu, directorul general Strauss România. Nu e o figură de stil. Aşa s-a întâmplat – în 1994, când Stimorol a deschis o filială la noi, Meleşteu a fost primul om pe care l-au angajat. „Trei ani de zile am făcut tot ce trebuia făcut în firmă – spălam maşina, răspundeam la telefoane, ţineam relaţia cu băncile, aşa că nu a durat mult până să ajung şi într-o poziţie de conducere”, îşi aminteşte Meleşteu. Trei ani de zile a fost, deci, „omul Stimorol” la nivel local; a fost o perioadă complexă, în care a învăţat pe propria piele ce înseamnă să ţii o afacere pe linia de plutire, cum se fac vânzările şi marketingul şi, mai ales, cum se conduce o echipă. A urmat, în această perioadă, şi un curs mai puţin obişnuit de management şi leadership, care s-a desfăşurat sub forma unei „expediţii de supravieţuire” în Danemarca. Alături de colegi din alte ţări, a fost pus în situaţii limită, în care deciziile pe care le avea de luat aveau consecinţe directe şi imediate asupra celorlalţi. „Cea mai mar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vagoane ale unui tren de călători, deraiate la intrare în Atârnaţi

Mediafax acum 18 minute
CFR SA anunţă că traficul feroviar este oprit pe relaţia Roşiori - Atârnaţi, firul II, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea trenului IR 1596. Trenul 1596, care circulă în relaţia Craiova - Bucureşti Nord, a plecat din staţia Roşiori la

UPDATE - Iohannis a convocat CSAT, joia viitoare / Printre temele discutate este şi cel privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca joia viitoare o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi probabil va fi discutat şi subiectul privind o decizie a României dacă să acorde sau nu un sistem militar Patriot către Ucr

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum 38 minute
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Iohannis, întrebat dacă Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9: Nu, nu s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta. Este o informaţie de tip fake news

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, despre faptul că presa internaţională speculează că Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9 din cauza că nu a fost de acord cu deciziile luate de statele partenere, că este „o informaţie de ti

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 45 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 51 minute
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

VIDEO EURO 2024: Susținere impresionantă pentru tricolori la primul antrenament în Germania

HotNews acum 56 minute
Naționala de fotbal a României a ajuns luni seară în Germania, iar marți tricolorii au efectuat deja primul antrenament, în fața unui public numeros. Suporteri romani pe Arena NationalaFoto: HotNews / Dan Popescu >> FRF prezintă adversarele României

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Voi depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare a alegerilor locale şi europarlamentare şi instigare la fals

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, anunţă, într-o postare pe Facebook, că va depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă ”pentru modul defe

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°