Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţia de rating S&P, găsită vinovată de proasta informare a investitorilor. Un produs cu calificativ maxim s-a devalorizat masiv în mai puţin de doi ani

Publicat in Gandul, luni 5 noiembrie 2012 ·

Tribunalul Federal din Australia a decis că agenţia de rating Standard & Poor's (S&P) este vinovată de inducerea în eroare a investitorilor, după ce un produs derivat complex s-a devalorizat masiv în mai puţin de doi ani după ce a primit calificativul maxim din partea agenţiei.

Magistraţii Tribunalului Federal au decis că S&P şi divizia locală a băncii olandeze ABN Amro, deţinută în prezent de grupul britanic RBS, "a înşelat" şi "a indus în eroare" 12 consilii locale, care au investit în derivate complexe de credit de tip CPDO în anul 2006, printr-un intermediar, potrivit Financial Times.

Instanţa notează că nicio agenţie de rating "de o competenţă rezonabilă" nu ar fi putut atribui derivatelor rating "AAA". Derivatele respective sunt descrise în decizie drept "grotesc de complicate", iar S&P şi ABN Amro sunt vinovate şi de publicarea de informaţii fie false, fie implicând "interpretări greşite sau neglijente", potrivit judecătorului federal.

Decizia se întinde pe 1.500 de pagini şi reprezintă o premieră, fiind pentru prima dată când o agenţie de rating ajunge la proces pentru evaluarea unui produs financiar complex. Decizia va fi cu siguranţă studiată atent de agenţiile de rating şi băncile de investiţii din întreaga lume, notează FT.

"Decizia reprezintă o lovitură majoră pentru agenţiile de rating, care s-au bucurat mereu de privilegiul de a profita de pe urma atribuirii acestor ratinguri fără a fi vreodată trase la răspundere de către investitori. Din acest moment, agenţiile de rating nu se mai pot ascunde în spatele delimitărilor (disclaimer) pentru a se absolvi de răspundere", a declarat unul dintre avocaţii care reprezintă consiliile locale.

În Statele Unite, agenţiile de rating au reuşit până acum să evite cu uşurinţă acţiunile în justiţie prin care s-a încercat tragerea la răspundere pentru calificativele de top acordate un

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 6 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 35 minute
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 4 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 9 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 6 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 11 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 8 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°