O lansare de candidaţi la parlament e, orice s-ar zice, o treabă mai degrabă populară decît elitistă. Dacă vrei s-o faci la sală – din mefienţă faţă de prognozele meteo – mai curînd te duci în ciuperca de la Romexpo sau la Polivalentă, decît la Operă. Fiindcă nu aştepţi voturi numai de la melomani şi de la intelectualul care-şi aminteşte cu oarecare jenă că n-a mai călcat demult pe-acolo.

Ce mesaj doreşte să transmită ARD prin alegerea Operei ca rampă de lansare pentru candidaţii săi? Pînă la mesaj, închiriezi sala în funcţie de numărul invitaţilor. Dacă ştii că n-aduci multă lume, nu te încurci cu Polivalenta, să-ţi trădeze locurile goale criza de efectiv. (Am auzit pe cineva remarcînd că decorul cel mai potrivit pentru sloganul aredist cu repornirea inimii României ar fi fost Spitalul de Urgenţă, dar astea sînt răutăţi pe care n-are rost să le băgăm în seamă.)

După ce-ai rezolvat problema spaţiului celui mai adecvat ca număr de locuri, începi să-ţi faci socoteli asupra mesajului pe care-l conţine clădirea. Teatrul Naţional ar fi dat prilej de cleveteli, cu Scrisoarea pierdută, sau cu Titanic vals. Plus că lunea la teatru e relache, ceea ce ar fi putut crera confuzie printre participanţi. Opera e altceva. Elevaţie, rigoare, patos, ştaif – ţinută obligatorie, spectatori, unul şi unul. Pe scurt, crema democraţiei.

Ceva mă face să cred că Opera a fost închiriată înainte de a se produce defecţiunea dintre Monica Macovei, responsabila cu sita etică, şi tenorii partidelor din alianţă, mai puţin pretenţioşi decît ea, care ar fi ales o sală în care să-şi găsească loc şi amatorii de manele şi iubitorul de geamparale, în cazul în care ar fi dat curs invitaţiei.

Totuşi Opera mai oferă un avantaj care o fi cîntărit în alegerea organizatorilor. Îţi îngăduie să-i treci prezenţi şi pe cei sau pe cel care absentează, în contul Fantomei, care e musai să veg