Vizitatorii Adăpostului Grivei de pe strada Coriolan Hora au semnalat sâmbătă o situaţie şocantă. Unei căţeluşe de curând sterilizate i s-a descusut operaţia, lăsând la vedere organele interne. Fotografiile au fost postate pe o reţea de socializare şi au ajuns să îngrozească mii de utilizatori, mai puţin pe angajaţii Administraţiei Domeniului Public Oradea, care au catalogat incidentul ca fiind un "accident normal".
Fotografiile cu o căţeluşă albă, purtată în braţe de un angajat al Adăpostului Grivei, plină de sânge, cu burta despicată în care se vedeau organele interne, au oripilat comunitatea orădeană şi nu numai. Imaginile au fost postate pe o reţea de socializare de voluntarii care, sâmbătă, au descoperit în ultimul ţarc amenajat în centrul de pe Coriolan Hora o căţeluşă însângerată. Voluntarii au reclamat imediat situaţia. "Împreună cu mama mea, am ajuns sâmbătă, 3 noiembrie, în jurul orei 12.30, la adăpost. Eram împreună cu alţi voluntari. În jurul orei 13.00, am ajuns la ţarcurile din spate şi foarte aproape de gard, am văzut o căţeluşă, care gemea şi din burta căreia ieşeau organele interne. Şocată, am alergat în faţă, la cabinetul veterinarului şi i-am relatat ce am văzut. Medicul veterinar Cosmin Şimonca mi-a spus să fac în scris o sesizare şi să o depun la Primărie şi să plec de acolo. În acel moment, în adăpost era şi domnul Anton, administratorul Adăpostului Grivei. Doi îngrijitori s-au dus după căţel şi l-au adus în faţă. Cei de acolo au susţinut iniţial că noi, voluntarii, am luat în braţe căţelul şi aşa s-a desfăcut operaţia", ne-a declarat un voluntar, care a dorit să-şi păstreze anonimatul în urma ameninţărilor că i se va interzice să mai calce în adăpost.
"Adăpost ca un lagăr"
O altă vizitatoare, care se afla în acel moment la adăpost, Carmen Lehnert, venită din Olanda, a confirmat şi ea incidentul. "Adăpostul Grivei e ca un la