Două demonstraţii uriaşe din Budapesta au arătat, dacă mai era nevoie, cât de divizată a ajuns Ungaria.
Aniversarea revoltei maghiare din 23 octombrie 1956 împotriva intervenţiei militare sovietice ar fi trebuit să fie o zi a unităţii naţionale. În schimb, a devenit o oglindă a polarizării unei societăţi conduse de un premier conflictual, Viktor Orban, şi de partidul populist Fidesz, după ce zeci de mii de demonstranţi au mărşăluit întreaga zi pe străzile Budapestei. Nu cot la cot, ci încununaţi în două demonstraţii concurente.
Suporterii lui Orban s-au strâns în faţa parlamentului în număr foarte mare - cam 400.000 de oameni, potrivit cifrelor furnizate de guvern (totuşi, potrivit agenţiei publice de ştiri, MTI, în realitate ar fi fost vorba doar de 150.000). Pe fondul ovaţiilor din mulţime, premierul a tunat împotriva „capitalismului bancar“ şi a personajelor care, bine proptite la Bruxelles, pretind poporului maghiar să suporte costurile recesiunii şi ale slăbirii economiei.
Nu ne vindem ţara! Serios?
Simpatizanţii opoziţiei şi-au dat întâlnire în centrul capitalei şi, cel puţin ochiometric, au fost mai puţin numeroşi. Pentru aceştia, centrul atracţiei a fost Gordon Bajnai, care, cu această ocazie, s-a relansat pe scena politică naţională. Tehnocrat cu o imagine impecabilă, acesta a ocupat, în perioada 2009-2010, postul de prim-ministru interimar. Prezent la manifestaţie, a acuzat actualul guvern că sfărâmă coloana vertebrală a democraţiei, „oscior cu oscior“. Şi că ciopârţeşte ţara după bunul plac al clientelei sale de partid.
Discursul pătimaş al lui Viktor Orban la adresa Bruxelles-ului şi a instituţiilor financiare internaţionale prinde în continuare la o bună parte a populaţiei. Are, de asemenea, meritul de a submina popularitatea formaţiunii radical-naţionaliste Jobbik, care, surprinzător, nu a reuşit să crească în sondaje d