Ieri, în ultima zi a Festivalului Naţional de Teatru, a „debutat" în calitate de istoric al teatrului Theodor-Cristian Popescu, cunoscut director de scenă şi profesor de regie la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş.

Volumul său se intitulează „Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989", a apărut la Editura Eikon şi reprezintă, după cum a declarat chiar autorul, „o încercare de contextualizare a manifestărilor teatrale independente în primul deceniu după 1989, fără intenţia de a acoperi exhaustiv subiectul, ci mai curând de a depista tendinţe, orientări, strategii şi, nu în ultimul rând, de a analiza activitatea unor artişti cât timp sunt încă în viaţă". Interesat de fenomenul teatral românesc, din care el însuşi face parte, Theodor-Cristian Popescu a studiat modul de lucru al fiecărui coleg şi una dintre temele pe care le dădea studenţilor săi masteranzi era aceea de a monta un text în stilul anumitor regizori români.

Cronicarul Miruna Runcan este de părere că: „Teza de doctorat a regizorului Theodor-Cristian Popescu vine să sistematizeze, pentru prima dată în România, destinul istoric, contextul social politic şi cultural, dar şi fundamentele teoretice ale mişcării teatrale independente de la noi, în cel dintâi deceniu de după comunism. Temeiul motivaţional al unei asemenea - complexe şi dificile - întreprinderi e dublu: pe de-o parte, efortul autorului vine să compenseze absenţa (cu foarte puţine excepţii) a unor programe de cercetare istorică şi teoretică a mişcării teatrale din contemporaneitatea recentă, serioase şi de durată, provenind din partea teatrologilor şi criticilor teatrali. E, de altfel, o întristătoare constantă la noi, dacă stăm să ne gândim că, încă din interbelic, cele mai temeinice sinteze referitoare la spaţiul teatral naţional vin dinspre publicist