Aproape de fiecare dată când mă gândesc la Obama îmi aduc aminte de unul dintre cele mai mișto pasaje din Caragiale: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”. Ajuns cel mai puternic om de pe planetă (câh, cred că nu există o figură de stil mai idioată pentru a caracteriza poziția președintelui SUA în lume) după ce le-a promis americanilor două chestii mari, Schimbare (CHANGE) și Speranță (HOPE), se află acum la momentul în care trebuie să tragă linie: ceea ce caracterizează mandatul lui în State este, de fapt, NIMIC.

Uitați totuși de toate aburelile acelea cu Obama socialistul ori prietenul teroriștilor sau al rușilor. Una peste alta, stimabilul Barack nu a fost nimic altceva decât un președinte mediocru al unui stat care, la rândul său, tinde, din ce în ce mai mult, către mediocritate. A fost Obama mai socialist decât Bush? O fi fost, probabil, în mintea ultra-conservatorilor și „țărănoilor” americani. În rest, exact la fel ca Bush: aceeași atitudine asupra economiei (statul rezolvă tot, nu-i așa?), asupra libertăților civile, susținerea pentru „the Patriot Act”, interpretarea bizară a Primului Amendament, menținerea războiul împotriva drogurilor. A fost puțin mai potolit în ceea ce privește politica externă, dar nici pasiența cu reforma asigurărilor medicale nu i-a ieșit (slavă Domnului!). Una peste alta, aceeași ciorbă reîncălzită, fie că vorbim de democrați, fie de republicani. Întrebarea e doar ce tip de otravă preferi: una care zice că vine cu Dumnezeu sau alta care vine cu Poporul?

Desigur, șansele ca Obama să câștige sunt puțin mai mari, cel puțin în fața unui candidat ca Romney, care are atâtea personalități câte zile are și anul (nu că ar fi m