Curtea Europeană de Justiţie a condamnat, marţi, Ungaria, din cauza scăderii de la 70 la 62 de ani a vârstei de pensionare a judecătorilor, o măsură pe care chiar opoziţia ungară o apreciază drept o metodă a Puterii de debarasare de magistraţii incomozi.
"Curtea a concluzionat că scăderea radicală cu 8 ani a vârstei de pensionare a profesioniştilor vizaţi nu este o măsură necesară pentru a atinge obiectivul uniformizării vârstei de pensionare a profesioniştilor din serviciul public”, se arată într-un comunicat al Curţii. Aceasta consideră, totodată, că este vorba despre o "discriminare” nejustificată.
Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie de la Luxemburg în aprilie 2012, pentru a obliga Ungaria să respecte legislaţia europeană în privinţa egalităţii tratamentelor în materie de muncă şi angajări. Bruxelles-ul a subliniat atunci că această legislaţie ar putea avea ca efect pensionarea a peste 270 de judecători, adică 10% dintre judecătorii ţării, reaminteşte, în acest context, AFP.
"Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat în mod foarte clar: pensionarea forţată a sute de judecători în Ungaria este contrară legislaţiei europene”, a comentat pe contul său de Twitter Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, adăugând că "Ungaria trebuie să ia acum toate măsurile necesare pentru a se conforma acestei decizii cât mai rapid posibil”.
Curtea apreciază că legislaţia contestată a procedat la o "scădere abruptă şi considerabilă a limitei vârstei de pensionare, fără a prevedea măsuri tranzitorii de natură a proteja judecătorii, în special în materie financiară”.
Premierul ungar Viktor Orban a reacţionat imediat la comunicatul Curţii, declarând: "De mult timp nu am mai vazut ca unui caine mort să i se mai dea una în cap. Acum ne confruntăm cu o asemenea situaţie. Deşi Curtea Constituţională din Ungaria a