Exceptind Parlamentul Romaniei, poate nici o alta institutie de stat nu a ajuns sa fie atit de antipatizata, la nivel public, precum Televiziunea Romana. O televiziune publica, cu traditie, cu Arhiva de Aur, cu resurse destul de mari, profesionisti cu duiumul, ancorata in trendul european, ar trebui sa stirneasca orice altceva in afara unei reactii de respingere. Ce n-a functionat, cum s-a ajuns aici, unde "s-a rupt lantul de iubire" dintre "prima televiziune din viata ta" (cum suna un slogan mai vechi al TVR) si public n-ar trebui sa fie un mare mister. De fapt, e greu de conceput ca s-a putut intimpla un asemenea accident, relevant, fara doar si poate, la scara istoriei media de dupa 1989. De la Televiziunea Romana Libera la Televiziunea lui Elwis Saftoiu au trecut mai bine de doua decenii. La conducere s-au perindat mai multe personaje, in foarte putine dintre cazuri presedintele director general ducindu-si mandatul cu care a fost investit de Parlament la bun final. Din pacate, istoria TVR se confunda cu agitata istorie a scenei noastre politice, plina de neprevazut, de "lovituri" sub centura sau parlamentare, de isterie si nepasare. Fiecare viitoare putere a clamat, din opozitie, nevoia de a depolitiza o institutie media fundamentala a tarii. Toti si-au dorit, la nivel declarativ, ca "Telejurnalul" sa fie ca la BBC, iar nu ca la Gazeta de Perete a Palatului Victoria, Cotroceni etc. Nimeni n-a izbutit. Din doua motive: tentatia de a controla mesajul propagat de (altadata) un vehicul media de neconcurat (mai ales gratie transmisiei terestre) si deoarece s-au gasit tot timpul in TVR (nu multi) jurnalisti dispusi sa adopte dictonul "capul plecat sabia nu-l taie". In vreme ce marea majoritate a angajatilor TVR si-au vazut de proiectele pentru care primeau, pe linga recunoasterea publicului, premii peste premii la concursurile de specialitate, o minoritate, strins unit