Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama, mesaj ISTORIC pe Twitter şi Facebook după CÂŞTIGAREA unui nou mandat la Casa Albă: "Încă patru ani. Totul s-a întâmplat cu ajutorul vostru"

Publicat in Mediafax, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Barack Obama şi-a anunţat victoria pe Twitter şi Facebook marţi seara, în momentul în care posturile de televiziune ofereau rezultatele unor alegeri prezidenţiale care au fost marcate de la început până la final de utilizarea masivă a reţelelor sociale.

"Toate acestea s-au întâmplat mulţumită vouă. Mulţumesc", acesta a fost mesajul postat de Barack Obama marţi seara la ora 23.14 (06.14, ora României) prin intermediul căruia îşi anunţa victoria pe reţeaua socială Twitter chiar în momentul în care posturile de televiziune anunţau că a fost reales pentru un nou mandat la Casa Albă.

Câteva secunde mai târziu, Barack Obama semna el însuşi, cu iniţialele sale, un al doilea mesaj: "Suntem cu toţii împreună. Acesta este modul în care am făcut campanie şi aceasta este ceea ce suntem. Merci. -bo".

Dar mesajul care va rămâne probabil în istorie este cel pe care BarackObama l-a postat două minute mai târziu. "Încă patru ani", anunţă mesajul său, fiind însoţit de o fotografie a preşedintelui îmbrăţişând-o pe soţia sa, Michelle.

La numai o jumătate de oră din momentul în care a fost postat, mesajul a fost retransmis de către alţi abonaţi de aproape 300.000 de mii de ori.

Potrivit Buzzfeld, un site de Internet foarte popular în Statele Unite, acest mesaj a devenit cel mai popular din toate timpurile. Astfel, a luat locul unui mesaj al cântăreţului Justin Bieber, erou al adolescenţilor în Statele Unite şi în întreaga lume.

Aceeaşi fotografie şi acelaşi mesaj au fost difuzate simultan pe Facebook. Timp de oră, mai mult de un milion de persoane au dat "like" şi aproximativ 150.000 l-au redistribuit.

Toată seara, Barack Obama şi-a îndemnat suporterii să se mobilizeze pe Twitter, cerându-le să rămână la cozile de aşteptare, dacă se aflau în faţa unei secţii de votare, şi să-i îndemne pe amicii lor care locuiesc în statele-cheie să retransmi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 43 minute
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Ministrul Familiei, REPLICĂ dură pentru IPS Teodosie, după sfatul dat femeilor. Natalia Intorero: „Orice formă de abuz este inacceptabilă”

Gandul acum o ora
Natalia Intotero, ministrul Familiei, reacționează după noile declarații ale arhiepiscopului Tomisului. Teodosie le-a recomandat femeilor care sunt abuzate „să își ducă crucea”, pentru că au primit taina cununiei, și să nu se despartă de soții lor a

Prinţesa Anne a Marii Britanii, internată în spital cu răni minore la cap

Mediafax acum 29 minute
„Alteţa sa regală se recuperează bine, este într-o stare confortabilă şi este ţinută în spital ca măsură de precauţie pentru observaţii suplimentare”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, potrivit Reuters. În vârstă de 73 de ani

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum 2 ore
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Turist german, de 67 de ani, descoperit mort pe insulă grecească CRETA

Gandul acum o ora
Un turist german în vârstă de 67 de ani a murit pe insula grecească Creta, după ce a plecat într-o excursie. Cel mai probabil, scrie ekathimerini.com, el s-a rătăcit. Ce a făcut înainte să dispară Bărbatul a plecat duminică dimineaţa din satul Omalo

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 5 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum 2 ore
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Patru răniţi şi un incendiu de proporţii în urma unui atac rus cu rachete asupra oraşului-port Odesa

G4Media acum o ora
Rusia a atacat luni cu rachete de croazieră oraşul Odesa din sudul Ucrainei, făcând patru răniţi şi provocând un important incendiu pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, au anunţat autorităţile locale, informează AFP, preluată de Agerpres. „Pe 2

Casa familiei prinţesei Diana, scoasă la vânzare pentru aproape 13 milioane de euro - FOTO

News.ro acum 33 minute
Casa familiei prinţesei Diana a fost scoasă la vânzare pentru prima dată în 22 de ani, la preţul de 10,95 milioane de lire sterline, adică aproape 13 milioane de euro, pe site-urile Whetherell şi Chestertons. Casa, construită la începutul anilor 198

Sorana Cîrstea, eliminată de Anhelina Kalinina, în primul tur la Eastbourne

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de la Eastbourne, cu premii de 922.573 de dolari. Cîrstea a fost învinsă de sportiva ucraineană Anhelina Kalinina, locul 44 WTA, venită din calificări, scor 6-3, 6-2. M

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°