Un tânăr de 17 ani care a comis mai multe furturi în Olteniţa, la bibliotecă, la Spitalul Municipal, la sediul PNL şi la locuinţe din oraş a fost reţinut, iar poliţiştii suspectează că infracţiunile au fost comise de acesta împreună cu alţi cinci adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, cea mai recentă faptă este spargerea sediului PNL, de unde au fost furate calculatoare.
Principalul suspect este un tânăr de 17 ani din Olteniţa, care a fost reţinut pentru 24 de ore.
"Tânărul este suspectat de infracţiuni de furt calificat, fapte comise în perioada octombrie 2011- octombrie 2012. Cea mai recentă vizează furtul a trei calculatoare, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, din sediul unui partid politic din Olteniţa. Tânărul, împreună cu trei adolescenţi de 14 ani şi cu alţi doi în vârstă de 15 şi 16 ani, este suspectat de spargeri în locuinţele unor persoane fizice, dar şi la biblioteca şi spitalul din localitate, de unde au furat bunuri precum aparate de sudură, motoare şi cabluri electrice, calculatoare şi alte obiecte, cea mai mare parte a prejudiciului produs în aceste cauze fiind recuperat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, inspector Ramona Tudor.
Adolescentul de 17 ani a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, iar miercuri acesta va fi dus la Judecătoria Olteniţa cu propunerea de arestare preventivă pentru 19 zile.
Un tânăr de 17 ani care a comis mai multe furturi în Olteniţa, la bibliotecă, la Spitalul Municipal, la sediul PNL şi la locuinţe din oraş a fost reţinut, iar poliţiştii suspectează că infracţiunile au fost comise de acesta împreună cu alţi cinci adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăra