Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţii mari la dezvelirea bustului Mariei Lătăreţu

Publicat in Impact in Gorj, joi 8 noiembrie 2012 ·

La 40 de ani de la trecerea în nefiinţă a Privighetorii cântecului popular românesc, ieri, în prezenţa oficialilor Gorjului a fost dezvelit bustul Mariei Lătăreţu, simbol construit chiar în mijlocul Teatrului de Vară din municipiu. Emoţia evenimentului a cuprins întreaga suflare, majoritatea celor prezenţi având lacrimi în ochi la dezvelirea monumentului comemorativ. La eveniment au luat parte şi tinerii talentaţi care îi calcă pe urme marii artistei.

Maria Lătăreţu a lăsat Gorjului averea sa muzicală, o avere inestimabilă am spune. O lume întreagă a plâns-o atunci când a trecut în nefiinţă, o lume întreagă a plâns-o şi ieri, la 40 de ani de la tragicul eveniment. Ieri, în prezenţa oficialilor judeţului şi nu numai, a fost dezvelit bustul artistei, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu, un monument lucrat în mare taină de sculptorul târgujian Paul Popescu. Vădit impresionat de eveniment, Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, a declarat cu lacrimi în ochi că „Maria Lătăreţu merita acest lucru”. „Într-un an în acelaşi timp de pioasă comemorare, la 40 de ani de la trecerea în eternitate a acestei geniale cântăreţe a neamului românesc, inaugurăm şi sfinţim un demers creator al artistului plastic târgujian Paul Popescu, susţinut de o manieră admirabilă de Primăria şi Consiliul Târgu-Jiu şi Consiliul Judeţean, şi autorităţi ale municipiului. Maria Lătăreţu merita acest lucru”, a spus Viorel Gârbaciu. De la eveniment nu putea lipsi nici nora îndrăgitei artiste, Ioana Lătăreţu care s-a arătat mai mult decât încântată de demersul autorităţilor. „Eu copilul Mariei Lătăreţu, îi înmânez buchetul de flori cu care era întâmpinată întotdeauna pe scena Ateneului Român cu marea cupolă a Ateneului Român. Când interpreta Maria Lătăreţu cânta, oamenii nu-i mai înmânau buchete, se aruncau cu flori deasupra dumneaei. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum o ora
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 47 minute
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 33 minute
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 2 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 2 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 55 minute
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Superliga: Portarul Cătălin Căbuz, transferat definitiv de la CFR Cluj la FC Hermannstadt

News.ro acum 20 minute
FC Hermannstadt şi CFR Cluj au ajuns, marţi, la o înţelegere în privinţa transferului portarului sibian Cătălin Căbuz. Potrivit clubului sibian, Căbuz a semnat un contract valabil pentru următoarele patru sezoane cu echipa FC Hermannstadt. Căbuz, în

OFICIAL FCU Craiova și-a prezentat noul antrenor: Marius Croitoru! Mutarea a fost anunțată de GSP acum două săptămâni

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Marius Croitoru (43 de ani) a fost prezentat pe banca celor de la FCU Craiova. - comunicat FCU Craiova

Țara din UE în care a fost propus premier un fost șef al serviciilor de informații. Provocările cu care se va confrunta

Ziare.com acum 34 minute
Partidele care vor forma noul guvern olandez au decis să-l propună ca premier pe fostul şef al serviciilor de informaţii şi securitate olandeze Dick Schoof, relatează marţi, 28 mai, agenţia Reuters, citând postul public NOS. Cele patru formaţiuni, î

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°