Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru ani de închisoare pentru trei topoare în cap

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

S-au dus să spargă lemne împreună, pentru a se încălzi în celule, dar în schimb unul s-a ales cu topoare în cap, iar cel de-al doilea cu ani de puşcărie. Aceasta este, pe scurt, povestea a doi deţinuţi care îşi ispăşeau pedepsele în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă, dar în Secţia exterioară Valea Seacă.

Alexandru Ilie şi Paul Tismănaru beneficiau amândoi de un regim deschis de executare a pedepselor pentru că faptele pentru care fuseseră închişi nu erau chiar aşa de grave în ochii autorităţilor. În speţă, Ilie avea de ispăşit nouă ani de detenţie pentru mai multe tâlhării comise de-a lungul timpului, iar Tismănaru fusese închis pentru patru ani, după ce a fost găsit vinovat de furt calificat. Zile la rând cei doi deţinuţi s-au înţeles bine şi aparent nu au avut nimic de împărţit. Asta până în ziua de 6 ianuarie 2012, când Alexandru Ilie s-a înarmat cu toporul pentru a sparge lemne de foc, alături de colegul lui de celulă, Paul Tismănaru. Imediat ce a primit unealta de la ofiţerul de serviciu, Ilie s-a dus glonţ în curte, după colegul lui. Trei topoare în cap a apucat să-i dea Ilie lui Tismănaru până să fie oprit de colegii lui - ceilalţi deţinuţi. Victima a fost transportată la spital, iar Ilie a fost dus în faţa procurorilor, pentru audieri. În urma anchetei, deţinutul a fost trimis din nou în faţa justiţiei, de data aceasta sub acuzaţia de tentativă de omor. Ieri, magistraţii Tribunalului Constanţa l-au găsit vinovat pe deţinutul de la Valea Seacă de acuzaţiile aduse de procurorii constănţeni şi au hotărât condamnarea acestuia la încă patru ani de închisoare. Sentinţa însă nu este definitivă, ci poate fi atacată în apel, caz în care procesul se va relua la Curtea de Apel Constanţa. S-au dus să spargă lemne împreună, pentru a se încălzi în celule, dar în schimb unul s-a ales cu topoare în cap, iar cel de-al doilea cu ani de p

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°