Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoza METEO: Vezi când vine iarna

Publicat in Ziua Veche, joi 8 noiembrie 2012 ·

Iarna se va instala începând cu data de 23 noiembrie iar spre finele lunii se va depune primul strat de zăpadă în regiunile nordice, nord-vestice şi la munte, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu.

‘Până în data de 3 decembrie, în ultima decadă a lunii noiembrie, va fi o scădere evidentă a valorilor minime şi maxime. Dincolo de 23 noiembrie, temperaturile minime vor fi în medie negative. În ultima decadă a acestei luni, este foarte posibil să fie manifestări de iarnă în regiunile nordice, nord-vestice şi în zona de munte. Vremea foarte caldă pe care am avut-o până în acest moment a făcut ca pe alocuri precipitaţiile din zonele amintite să fie sub formă de ninsoare, dar fără depunere se strat de zăpadă. Spre sfârşitul lunii noiembrie, pentru scurt timp, se va depune strat de zăpadă în regiunile precizate’, a explicat Georgescu.

Potrivit specialistului ANM, în lunile decembrie şi ianuarie, regimul termic al temperaturilor vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, la fel şi în ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii.

‘Ce ne aşteaptă pentru perioada următoare? Pentru lunile decembrie şi ianuarie, putem vorbi de un regim mediu al temperaturilor cu un grad de realizare de 60%. Pe un asemenea produs nu pot fi anticipate fenomene meteo extreme, gen viscol, ger etc. Acest lucru este posibil doar cu 10 zile înainte. În decembrie, regimul termic va fi apropiat de mediile climatologice, cu maxime între 0 şi 9 grade. Minimele încep să devină preponderent negative. De regulă, în decembrie sunt precipitaţii mixte, iar acestea par a fi destul de apropiate de mediile climatologice pentru sud-est şi vest, iar pentru celelalte regiuni aşteptăm mai mute precipitaţii. În ianuarie, cantităţile de precipitaţii prognozate par a se încadra în limite climatologice

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 49 minute
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 4 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum o ora
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum o ora
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum o ora
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 59 minute
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 3 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 2 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

35°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°