Opera marelui sculptor Brâncuşi, Une muse (O muză) s-a vândut la New York cu 12 milioane de dolari iar numele autorului nu a fost dat încă publicităţii. Nu este prima lucrare a lui Brâncuşi, care se vinde la aşa sumă exorbitantă. În luna mai “Prometeu” (“Prométhée”), un cap turnat în bronz realizat de Constantin Brâncusi în 1911, s-a vândut pentru suma de 12,6 milioane de dolari, tot la New York, într-o licitaţie organizată de Sotheby’s.
Opera care se pare l-a făcut cunoscut pe Brâncuşi la New York a fost vândută în cadrul unei licitaţii, cu suma de 12, 4 milioane de dolari, conform Mediafax. Preţul obţinut de lucrarea lui Brâncuşi a fost de exact 11 milioane de dolari, la care se adaugă comisionul casei de licitaţii, calculat la 12,75 la sută din preţul de vânzare, ajungându-se la suma totală de 12.402.500 de dolari. Identitatea cumpărătorului nu a fost dată publicităţii, singurul lucru dezvăluit de organizatori fiind naţionalitatea: american, persoană privată. Cea mai mare sumă obţinută în cursul serii a fost pentru compoziţia Nymphéas (Nuferi), de Claude Monet, respectiv 43,8 milioane de dolari, lucrarea fiind estimată iniţial între 30 şi 50 de milioane, după cum informează agenţia de ştiri. Muza a fost modelată în gips de Constantin Brâncuşi în 1912, special pentru expoziţia Armory Show de la New York din 1913, alături de alte trei exponate. Datorită succesului de care s-au bucurat exponatele, Walt Kuhn, unul dintre organizatorii expoziţiei, a cumpărat Muza de la artist şi a păstrat-o în colecţia sa personală. După moartea lui Kuhn, soţia sa a donat opera Muzeului Guggenheim, în 1955, care a organizat cu această ocazie prima expoziţie dedicată sculptorului român în Statele Unite. În 1986, opera a fost scoasă la vânzare pentru prima dată, fiind achiziţionată la un preţ de sub un milion de dolari la acea vreme şi a rămas în proprietate privată până în pre