Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Chiar dacă găseau cel mai bun ficat, Marilena Dobre nu ar fi rezistat. Era în comă"

Publicat in Jurnalul, joi 8 noiembrie 2012 ·

"Marilena nu a avut hepatită! Am fost şocată când am auzit aşa nişte zvonuri şi vreau ca oamenii să ştie adevărul, detaliile corecte despre cazul ei", spune femeia care i-a fost alături la New York şi pe care Marilena a desemnat-o curator, prin procură. Dorina Maxwell a declarat, pentru Antena 1, că situaţia medicală a Marilenei a fost una extrem de complicată. Şi că medicii au scos-o de pe lista pacienţilor eligibili pentru un transplant de ficat doar când artista a intrat în comă. Îi cedaseră prea multe organe şi nu mai putea fi salvată.

A fost pe lista de transplant

"Nu avem rezultatele de la autopsie şi nimeni nu ştie nimic cu siguranţă. Dar a avut probleme cu ficatul cu mult înainte de a se duce la spital. Ea a fost pe lista de transplant din prima săptămână, dar atunci erau alţii care aveau un ficat mult mai bolnav decât al ei. Când situaţia ei a început să se înrăutăţească, Marilena ea a devenit numărul 1 pe lista de transplant. Asta însemna numărul 1 pe toată zona de nord est, adică pe zona New York. Putea primi ficat din toată ţara. Însă ei îi trebuia un ficat foarte sănătos. Ofertele care au apărut erau dănunate, adică organele nu erau sănătoase. Nu atât pe cât avea ea nevoie", povesteşte Dorina Maxwell. Iar pe măsură ce ficatul de care Marilena avea nevoie întârzia să apară, au intervenit problemele suplimentare în sănătatea ei.

Complicaţii majore

"Pot să spun că a avut edem cerebral, edem pulmonar, a avut o hemoragie. Şi la un moment dat a fost clar că nu mai putea fi salvată. În momentul în care i-au cedat atâtea organe...Chiar dacă găseau cel mai bun ficat şi cel mai sănătos, ea nu ar fi rezistat la această operaţie pentru că era deja în comă, pierduse foarte mult sânge, nu mai avea abilitatea de a coagula sângele iar această operaţie era foarte complicată. Nu ar fi trecut prin ea. Creierul ei îşi pierduse din funcţiuni.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanța Absolvenții claselor a VIII-a susțin proba la matematică, ultima din cadrul Evaluării Naționale 2024

Ziua Constanta acum 27 minute
Joi, 27 iunie 2024, are loc ultima probă scrisă din cadrul examenului de Evaluare Națională, cea la matematică. Peste 6000 de absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la matematică în cele 116 centre de examen d

LIVE DE LA ORA 11:00 România, calificare ISTORICĂ în „optimile” EURO 2024 » Analizăm și prefațăm duelul cu Olanda la GSP Live

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Alberto Boțoghină revine cu o nouă ediție GSP Live, azi, de la ora 11:00.

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 51 minute
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

LIVE TEXT. Evaluare Națională 2024. Subiectele la matematică, baremul și rezolvarea lor

Adevarul acum 2 ore
Examenul de Evaluare Națională 2024 continuă astăzi cu proba la Matematică. Află tot ce te interesează despre subiectele care au picat, baremul de corectare și rezolvarea exercițiilor. Tot aici te vom ține la curent cu modul în care se desfășoară ex

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 13 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

24°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

22°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°