Co-preşedintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat astăzi că liderii Alianţei România Dreaptă se delimitează de poziţiile susceptibile de extremism de care a fost acuzat Mihail Neamţu, care atât la lansarea candidaţilor ARD, cât şi în postări ulterioare pe Facebook s-a folosit de versuri ale poeziei "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane", a lui Radu Gyr.
Iată, mai jos, ce a declanşat scandalul:
Întrebat de gândul dacă liderii ARD se delimitează de poziţia lui Neamţu, MRU a răspuns: "Lucrurile sunt cât se poate de clare din punctul acesta de vedere. Nu doar că ne delimităm, condamnăm cu fermitate absolut orice manifestări indiferent de forma în care ele parvin publicului de extremism şi de intoleranţă. Acest lucru l-am afirmat în numeroase rânduri, este o linie de principiu de la care nu abdicăm. Sunt convins pe de altă parte că domnul Neamţu poate să vă dea o explicaţie şi poate de asemenea să se justifice. Îi lăsăm domniei sale capacitatea de a face asta".
Ungureanu a semnalat şi derapajele în acest sens ale unor lideri ai USL, susţinând că manifestările de extremism trebuie taxate.
"Noi nu îl uităm pe domnul Şova şi sperăm ca domnul Şova să fi învăţat ceva în urma drumului pe care l-a făcut la Washington. Şi sperăm, de asemenea, că pe lângă manifestările de extremism şi de intoleranţă pe care noi membrii ai PNL văd că le continuă - şi aici nu vorbim doar de intoleranţa etnică, vorbim şi de misoginism, vorbim şi de intoleranţa la păreri diferite - sperăm ca acest lucru să fie foarte clar şi pentru liderii USL, politica într-o ţară civilizată nu se face cu bâta sau cu o gândire rezumată", a spus liderul ARD.
Co-preşedintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat astăzi că liderii Alianţei România Dreaptă se delimitează de poziţiile susceptibile de extremism de care a fost acuzat Mihail Neamţu, care atât la lansarea candidaţilor A