Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile apartamentelor din Braşov sunt mai mari decât anul trecut

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Preţurile apartamentelor din Braşov au urcat în luna octombrie cu 1,3% faţă de luna septembrie. Braşovul este, astfel, oraşul în care apartamentele s-au scumpit cel mai mult în ultima lună. Preţul mediu cerut pentru locuinţele noi şi vechi a atins în octombrie valoarea de 855 de euro pe metru pătrat util, cu 0,4% mai mult faţă de intervalul similar din 2011. Apartamentele noi din Braşov s-au apreciat în ultimele treizeci şi una de zile până la o medie de 942 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele vechi, pe de altă parte, au ajuns la o valoare medie de 841 de euro pe metru pătrat, în stagnare faţă de luna trecută şi în scădere cu 1,2% faţă de în urmă cu 12 luni. După trei luni consecutive de scădere, preţurile apartamentelor din marile oraşe din România au crescut în medie cu 2,2%. „În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele din România sunt mai ieftine cu 3,8%, aceasta fiind una din cele mai mici diferenţe calculate la un interval de 12 luni, de la începutul crizei. Practic, cu excepţia Timişoarei, apartamentele s-au scumpit în toate oraşele mari din ţară, tonul fiind dat însă de Braşov”, informează imobiliare.ro. Preţurile apartamentelor din Braşov au urcat în luna octombrie cu 1,3% faţă de luna septembrie. Braşovul este, astfel, oraşul în care apartamentele s-au scumpit cel mai mult în ultima lună. Preţul mediu cerut pentru locuinţele noi şi vechi a atins în octombrie valoarea de 855 de euro pe metru pătrat util, cu 0,4% mai mult faţă de intervalul similar din 2011. Apartamentele noi din Braşov s-au apreciat în ultimele treizeci şi una de zile până la o medie de 942 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele vechi, pe de altă parte, au ajuns la o valoare medie de 841 de euro pe metru pătrat, în stagnare faţă de luna trecută şi în scădere cu 1,2% faţă de în urmă cu 12 luni. După trei luni consecutive de scădere, preţurile apartamentelor din mar

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum o ora
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°