Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Dr. Jekyll şi Mr. Hyde" de Giurgiu! Astra - Petrolul 1-1! Oaspeţii au avut un gol anulat, Contra a fost eliminat!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 10 noiembrie 2012 ·

În sezoanele trecute, duelul dintre Astra şi Petrolul punea Ploieştiul pe foc. Rivalitatea dintre cele două trupe, relativ nouă în fotbalul românesc, ţinea capul de afiş în oraşul prahovean de fiecare dată când cele două echipe se întâlneau. Situaţia s-a schimbat însă în această vară, când finanţatorul Astrei, Ioan Niculaie, a decis să mute echipa la Giurgiu. Iar "ura" dintre cele două trupe s-a mai stins, atât duelul din teren, cât şi cel dintre cele două galerii purtându-se fără îndârijrea cu care ne obişnuiseră. Totuşi, Astra şi Petrolul au oferit un meci agreabil, cu două reprize total diferite, un adevărat "Dr. Jekyll şi Mr. Hyde", în care Astra a părut că nu ştie să joace fotbal în prima repriză, revenindu-şi însă în partea secundă.

Prima fază a partidei a fost definitorie pentru ce s-a întâmplat în primele 45 de minute. O lansare în banda stângă a atacului oaspeţilor s-a transformat într-o bună ocazie pentru Grozav, care n-a găsit spaţiul porţii lui Lung. Iar şansele "lupilor galbeni" au curs în continuare în banda stângă, acolo unde Grozav, Guilherme şi chiar Hoban au fost lăsaţi să pătrundă foarte uşor de un Bărboianu total neinspirat şi deconectat de la miza partidei. Însă Lung a făcut minuni, salvând de trei ori din postură de 1 la 1 cu atacanţii "lupilor" (13, 15, 41). Practic, terenul s-a înclinat înspre poarta Astrei, giurguvenii reuşind să pună în pericol poarta lui Bornescu într-o singură fază, la şutul lui Tembo, care a trecut la o palmă de buturile ploieştene (32).

De la cabine ies însă două formaţii total diferite. Astra, mult mai incisivă şi mai determinată şi o trupă ploieşteană blazată, care părea mulţumită cu egalul. Iar golul giurgiuvenilor a venit normal. Morais a bătut perfect un corner, iar Seto, deşi mai scund cu 12 centimetri decât Galamaz, a sărit mai bine la cap şi l-a învins pe Bornescu (

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 15 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 56 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 25 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°