Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARD și USL: politiCa Ca o reclamă la detergenți

Publicat in Academia Catavencu, luni 12 noiembrie 2012 ·

De multă vreme s-a împământenit pe la noi prin Românica ideea că politica ar fi o curvă. Nici vorbă, dom’le! Păi, dacă spunem asta, nu facem nimic altceva decât să insultăm femeile care încearcă, și ele, cum pot, să-și câștige existența. De fapt, după mine, politica românească seamănă, mai degrabă, cu o reclamă la detergenți.

Să nu-mi ziceți că nu ați observat asta până acum. Una dintre ideile puține și fixe pe care întreaga șleahtă de băieți și fete care sug bine de la țâța bugetului public o au este următoarea: că, dom’le, cum ar veni, că ei curăță cu 99,9% mai multe pete decât ceilalți. Pentru că de ce? Pentru că așa zic ei.

Acum, că tot am intrat în cea de a treia campanie electorală din anul acesta, de zici că realmente sfârșitul lumii chiar vine în 2012 și nu aveam cum să-l serbăm altfel decât cu ștampila într-o mână și micul și berea în cealaltă, USL și ARD încearcă să ne vrăjească punând aceeași placă veche: să le dăm lor puterea, că ei o să facă și-o să dreagă.

Deci, haideți să vedem cătinel, cum ar zice ardeleanul, ce ne oferă cei doi mari detergenți politici în sezonul de toamnă-iarnă 2012. În colțul din dreapta îi avem pe cei de la PDL, proaspăt tunați și rebranduiți în ARD, după ce și i-au mai adăugat la butonieră pe cei de la Forța Civică, PNȚ-ul lui Pavelescu, bașca Noua Republică a lui Neamțu. Cu ce încearcă ei să ne ademenească? Păi, evident, în România o să curgă lapte și miere. Ce m-a amuzat cel mai mult însă este angajamentul lui Blaga de a reduce CAS-ul și cota de impozitare. Păi, bă, băiatule, după atâta timp de guvernare, tu încerci să mă ademenești cu ceva ce n-ai putut face ani de zile, adicătelea reducerea impozitării pe muncă? Nu, mersi!

Dacă ce spune ARD-ul este de pe altă planetă, USL-ul parcă vine dintr-o cu totul altă galaxie, una în care ei nu au fost la putere în ultimul timp. Evident, aceeași zeamă lungă, reî

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°