Sunt persoane care se tem să iasă din casă într-o zi de marţi, 13, riscând astfel să fie ridiculizate de cei din jur. Cu toate acestea, superstiţiile, indiferent cât de stupide ar părea, influenţează existenţa oamenilor de secole
La începuturi, când oamenii nu aveau cunoştinţele necesare pentru a-şi explica anumite evenimente sau fenomene naturale, puneau totul pe seama spiritelor. Acestea puteau fi îmbunate prin tot felul de gesturi şi practici, reunite în prejudecăţi şi credinţe primitive, care ulterior s-au împământenit şi au căpătat numele de superstiţii. Aşa se face că multă lume scuipă în sân sau face trei paşi înapoi când vede o pisică neagră, de exemplu, dar o face fără să cunoască sursa acestei superstiţii şi motivele apariţiei ei. În vechime, aceste pisici erau asociate cu vrăjitoria şi cu magia neagră, pe atunci foarte prezente în viaţa de zi cu zi.
Cu timpul, după ce omenirea a descoperit ştiinţa şi a reuşit, astfel, să-şi explice fenomenele ce până atunci o îngrozeau, superstiţiile şi-au mai pierdut din influenţă. Astăzi, să fii superstiţios poate fi „nesănătos" - dacă exagerezi, rişti să râdă lumea de tine, ba chiar să fii marginalizat din această cauză. În plus, o viaţă guvernată de superstiţii poate deveni stresantă.
„Nu este ceva nou în faptul că aşteptările noastre sunt extrem de puternic influenţate de sugestibilitate. Mai multe studii au demonstrat efectul pozitiv sau negativ determinat de încrederea noastră, chiar şi în ideile preconcepute. Superstiţiile şi fricile provocate de acestea pot interfera în vieţile noastre şi pot provoca anxietate, anticipând o finalitate negativă", spune psihologul Keren Rosner.
O viaţă plină de „pericole"
Studentul Marius Postelnicu (23 de ani), din Bucureşti, recunoaşte, uşor stânjenit, că este o persoană exagerat de superstiţioasă. „Dacă îmi trece prin faţă o pisică neagră, fac trei pa