Presiunile s-au intensificat asupra FBI şi Administraţiei Barack Obama pentru a oferi explicaţii despre amânarea timp de patru luni a deciziei de informare a liderilor Statelor Unite în legătură cu ancheta care a condus la demisia directorului CIA, David Petraeus.
Primul scandal sexual din timpul preşedinţiei democratului Barack Obama a izbucnit vineri, la trei zile după realegerea în funcţie, dar scandalul datează de la începutul verii.
Membri ai Congresului doresc să înţeleagă de ce a fost nevoie de patru luni pentru ca preşedintele să fie informat în legătură cu o problemă care putea afecta securitatea Statelor Unite.
Conform unor surse oficiale, ancheta în cazul lui David Petraeus a început în vară, FBI analizând şase email-uri anonime prin care era ameninţată Jill Kelley, în vârstă de 37 de ani, o prietenă a familiei lui David Petraeus. În cursul anchetei, FBI a depistat că autoarea email-urilor cu ameninţări era Paula Broadwell, biografa directorului CIA.
David Petraeus şi-a dat demisia din funcţia de director al CIA - poziţie pe care o deţinea din anul 2011 -, din cauza unei relaţii extraconjugale. Într-o scrisoare transmisă CIA, Petraeus, în vârstă de 60 de ani, a spus că s-a întâlnit cu preşedintele SUA Barack Obama la Casa Albă şi l-a rugat "să îi permită, din motive personale, să demisioneze din funcţia sa".
"După ce am fost căsătorit timp de 37 de ani, am dat dovadă de o judecată extrem de precară şi am intrat într-o relaţie extraconjugală", a scris David Petraeus. "Un astfel de comportament este inacceptabil, atât pentru un soţ, cât şi pentru un lider al unei organizaţii ca a noastră", a mai spus Petraeus.
Barack Obama a transmis, într-o declaraţie oficială, că a acceptat demisia lui Petraeus, mulţumindu-i pentru activitatea sa la CIA şi pentru că a condus trupele americane în Irak şi Afganistan. Demisia lui Petra