Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Galan – candidatul USL pentru Colegiul 6 Rădăuţi-Milişăuţi

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 12 noiembrie 2012 ·

Candidatul Uniunii Social Liberale pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 6 Rădăuţi-Milişăuţi, omul de afaceri rădăuţean Constantin Galan, liderul Organizaţiei PNL Rădăuţi, a fost prezentat oficial, sâmbătă după-amiază, în cadrul unei întruniri organizate în sala mare a Casei Municipale de Cultură din Rădăuţi.

Într-o sală arhiplină, la întrunire fiind prezenţi circa 500 de susţinători USL, candidatul Constantin Galan a ţinut să mulţumească pentru încrederea ce i-a fost acordată vizavi de desemnarea domniei sale în această calitate, şi a precizat că experienţa acumulată pe scena politică, în administraţia locală, dar şi cei peste 30 de ani de activitate în managementul unor firme sunt doar câteva argumente care îl recomandă pentru calitatea de parlamentar. „Sunt născut la Rădăuţi şi, ca orice bucovinean adevărat, îmi place mai mult să fac, decât să vorbesc. Valorile la care ţin cu sfinţenie sunt credinţa, familia şi respectul faţă de om. USL are toate şansele să repare ce au stricat alţii patru ani. Nu am făcut niciodată afaceri cu statul şi nu am băgat mâna în buzunarul cuiva. Am căpătat curaj la îndemnul colegilor şi am cântărit dacă pot duce greutatea ce mă aşteaptă”, a spus Galan.

Galan: „E o luptă grea, dar cu ajutorul dumneavoastră voi învinge”

Mai mult, candidatul pentru Colegiul 6 a afirmat că în această campanie are de înfruntat doi candidaţi de la ARD care i-au pus tot felul de piedici vizavi de candidatura sa, însă justiţia şi-a spus cuvântul: ”Contracandidatul portocaliu a încercat să îşi atribuie locul în Parlament, dar fără concurs, dacă se putea. Nu se va opri aici Onofrei. Dar de ce se teme, de aia nu va scăpa. La Rădăuţi am doi contracandidaţi, Olărean şi Onofrei. E o luptă grea, dar cu ajutorul dumneavoastră voi învinge”.

Galan a mai afirmat că, spre deosebire de PDL, care a avut grijă numai de oamenii săi, una dint

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 13 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 11 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 12 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 12 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 9 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°